Fotbalistul brazilian din lotul pregătit de Gică Hagi a plecat din Superliga României. Farul Constanța a cedat doi jucători într-o singură zi.
„Regele” pare decis să facă ordine în echipă, pentru ca trupa de la malul Mării Negre să poată lupta de la egal la egal cu cele mai importante cluburi din primul eșalon al fotbalului românesc.
Fotbalistul brazilian din lotul pregătit de Gică Hagi a plecat din Superliga României. Mateus Criciuma, care în sezonul trecut a fost împrumutat la AE Kifisias, în Grecia, a ales de această dată o destinație mai exotică. Astfel, a semnat cu Renaissance Sportive de Berkane, formație care a ocupat poziția a treia în stagiunea trecută a campionatului din Maroc, fiind transferat definitiv.
Mateu Criciuma a ajuns la trupa de la malul Mării Negre la începutul anului 2023, din postura de jucător liber de contract, de la FC Botoșani, contribuind la câștigarea titlului. Acum, a semnat un contract valabil pe trei sezoane cu gruparea din Maroc.
„Atacantul brazilian Mateus Santos se alătură echipei Orange cu un contract pe trei sezoane”, au scris cei de la Renaissance Sportive de Berkane pe Facebook.
În perioada în care s-a aflat sub contract cu echipa lui Gică Hagi, fotbalistul brazilian a reușit să bifeze 17 apariții, marcând de trei ori. Totodată, acesta a oferit și o pasă decisivă. În acest moment, acesta este cotat la suma de 500.000 de euro, conform platformei de specialitate Transfermarkt.
Farul Constanța nu s-a despărțit doar de Mateus Criciuma. Tot miercuri, 21 august 2024, trupa lui Gică Hagi a anunțat că a renunțat și la serviciile lui Diogo Queiros. Lusitanul a fost transferat de Farul Constanța în vara anului 2023, din postura de fotbalist liber de contract, de la Familicao.
Acesta a fost unui dintre cei mai importanți jucători din echipa lui Gică Hagi, bifând 38 de meciuri, timp în care a marcat de două ori și a oferit și două pase decisive.
Farul Constanța a anunțat despărțirea de mijlocașul defensiv prin intermediul site-ului oficial. Tot acolo, gruparea de la malul Mării Negre a specificat că fotbalistul a semnat cu USL Dunkerque, locul 16 din Ligue 2, Franța. În acest moment nu se cunoaște suma pe care Farul Constanța o încasează în schimbul fotbalistului.
„Mulțumim, Diogo Queiros! Farul Constanța și clubul francez Dunkerque au ajuns la un acord privind transferul mijlocașului portughez”, a anunțat Farul Constanța.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER