FCSB primește o veste bună, înainte de meciul de debut din play-off: se pare că Sepsi va merge pe Arena Națională fără cei mai buni jucători ai săi.
Marius Ștefănescu este suspendat, iar Cosmin Matei este accidentat. Cel de-al doilea are patru goluri și cinci pase decisive în acest sezon, în timp ce Marius Ștefănescu a marcat de 11 ori și le-a oferit coechipierilor săi două assist-uri. El este, totodată, și golgheterul lui Sepsi Sf. Gheorghe.
În lipsa lui Marius Ștefănescu și a lui Cosmin Matei, speranțele antrenorului Bernd Storck stau în Gabriel Debeljuh, atacantul care a dus Sepsi în play-off. Croatul amintește de ultimul FCSB – Sepsi, când covăsnenii au avut 62% posesie pe Arena Națională și mai multe ocazii de gol. FCSB s-a impus atunci cu 1-0.
„În ultima partidă am jucat mai bine decât ei. Am avut mai multe ocazii. În plus, noi suntem bine fizic, mental, suntem fericiți. Ei sunt sub presiune. E diferit când joci fără presiune.
Și, avem jucători buni. Avem un lot bun. Lipsesc Ștefănescu și Matei, dar sunt alți jucători buni. Avem jucători de play-off”, a spus Gabriel Debeljuh, pentru Prosport.
Atacantul croat Gabriel Debeljuh a analizat cuplul de fundași centrali ai celor de la FCSB, format din Siyabonga Ngezana și Joyskim Dawa.
„Sunt doi fundași buni. Sunt puternici din punct de vedere fizic, rapizi și au un an foarte bun. S-a și văzut că nu au luat multe goluri.
Cred că FCSB merită să fie pe primul loc. Au jucat bine, în afara ultimului meci”, a spus atacantul, pentru ProSport.
Cu toate acestea, fotbalistul nu îi vede pe Dawa și Ngezana cei mai buni fundași din campionat.
„Ajeti îmi place, Săpunaru are experiență. De la FCSB, Ngezana mi se pare mai bun pentru că e puternic fizic, dar e bun și cu mingea la picior”, este de părere Debeljuh.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER