Bunicul lui Andrea Compagno îl desființează pe Gigi Becali, după ce patronul de la FCSB l-a scos din echipă pe italian: „Titirezul nebun inventează schimbări absurde! Va fi eternul loc doi și trei, fără antrenor nu poți”
Salvo Armato, bunicul lui Andrea Compagno, l-a desființat pe Gigi Becali pe rețelele de socializare, după ultimele acțiuni ale patronului de la FCSB și, mai ales, decizia de a-l exclude tot mai des pe atacant din primul „11”.
Bunicul lui Andrea Compagno îl desființează pe Gigi Becali, după ce patronul de la FCSB l-a scos din echipă pe italian
După un prim sezon de succes la FCSB, în care a reușit să fie golgheterul echipei, dar și al doilea din campionat, după Marko Dugandzic, Andrea Compagno a ieșit din grațiile lui Gigi Becali peste noapte, iar în acest debut de campanie s-a regăsit deseori pe banca de rezerve!
Salvo Armato conisderă că plecarea de la FC U Craiova la formația roș-albastră i-a făcut mai mult rău italianului și pune acest aspect pe seama imixtiunilor patronului.
„Ei bine, în acest moment cred că transferul la Steaua (n.r. – FCSB) nu i-a făcut decât rău. Nu se înţelege cine decide (n.r. – la club) Se spune că Becali, dar dupa fiecare meci tot Becali spune ca ei (n.r. – antrenorii) au gândit inlocuirile pe banca. La televizor se spune ca el decide totul!
Cu siguranţă, sezonul trecut de campionat nu a fost câştigat meritat de Farul, dar i-a fost oferit de către domnul Becali lui Gică Hagi, la Constanţa. Au condus cu 2-0 în prima repriză, dar s-a terminat 2-1 după o gafă a portarului.
La începutul reprizei secunde, titirezul nebun inventează schimbări absurde ca de obicei. Iese Andrea (n.r. – Compagno), autorul golului de 2-0. Putea să facă chiar 3-0. Din acel moment, echipa pică şi primeşte două goluri în minutele de final. În precedentul meci de acasă, cu Farul, face alte schimbări nesăbuite, ia două goluri şi pierde cu 3-2.
Nici astăzi nu înţelege că fără antrenor nu poţi câştiga niciodată. Vei fi eternul loc doi şi trei”, a scris Salvo Armato, bunicul lui Andrea Compagno, pe reţelele de socializare.
-
2.5 milioane de euro este cota de piață a lui Andrea Compagno, conform Transfermarkt.com
-
Din cele 9 meciuri pe care le-a disputat în acest sezon la FCSB, italianul a fost o singură dată integralist: CSKA 1948 Sofia – FCSB 0-1, Conference League
Ce a spus Gigi Becali despre Compagno, după UTA – FCSB
„Schimbarea lui Compagno? Eram în mai puțini oameni și oricum Coman nu făcea faza defensivă. Lasă să fie Coman vârf, poate dădea un gol acolo.
Eu o să-i spun. Nu mai am timp și nu vreau să merg să fac morală fotbaliștilor. I-am zis lui MM să vorbească cu Compagno. Una, două, pac jos, pac jos. Ca dovadă că uite nu-ți mai dă. Are doi metri. Tu ce faci, te arunci jos?” a spus Gigi Becali, la Digisport.