„Burleanu îmi dă 1.000.000 de euro!”. Ce ordin i-a dat Gigi Becali lui Valeriu Argăseală, după ce președintele FRF a solicitat o întâlnire cu patronul FCSB

Sursa foto: Colaj Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Gigi Becali e gata să facă un pas important pentru a îngropa securea războiului cu Răzvan Burleanu. Stă mărturie ordinul dat lui Valeriu Argăseală după ce președintele FRF a solicitat o întrevedere cu finanțatorul FCSB-ului.

Ce l-a determinat pe acesta din urmă să-și schimbe optica și să devină mai îngăduitor? Suma uriașă care ar putea intra cât de curând în conturile campioanei.

Gigi Becali, mesaj ferm pentru Valeriu Argăseală după ce Răzvan Burleanu a solicitat o întâlnire cu latifundiarul

Din dorința de a încuraja folosirea unui număr cât mai mare de jucători autohtoni, FRF a introdus așa-numita regulă 5+6. Cluburile ale căror academii se află în top 20 trebuie să aibă pe teren cel puțin cinci români în timpul fiecărui meci, astfel încât să primească un bonus financiar substanțial.

Succesul nu a fost, însă, pe măsura așteptărilor. Dintre primele trei clasate, doar FCSB s-a conformat, ceea ce înseamnă că va putea încasa aproape un milion de euro, spre bucuria patronului, care i-a transmis un mesaj important președintelui FRF, prin intermediul lui Valeriu Argăseală: este dispus să-l întâlnească.

„Păi, Federația de ce să mă deranjeze? Pentru că Federația o să-mi dea mie aproape un milion de euro. Eu o să iau un milion anul ăsta de la Federație pentru regula 5+6. Joci cu 5 români în echipă, începi cu ei. Sunt 160.000-180.000 de euro pentru fiecare echipă. Echipele care n-au folosit 5-6 jucători români nu primesc banii.

Dacă, de exemplu, din 16 echipe 8 n-au folosit, n-au respectat regula, și vreo 8 n-au făcut-o, înseamnă 8×160, 1,2 milioane și ceva de euro. Banii aceia se împart la primele 3 clasate. Dar dacă primele 3 clasate n-au respectat regula, una din ele e căzută. Niciuna din primele 3 clasate n-a respectat-o, numai noi am respectat-o din primele 3. Toți banii îi iau eu.

E bun Burleanu, să-i dea Dumnezeu sănătate! Mi-a zis Vali (n.r. – Argăseală) să ne vedem, i-am zis că eu vreau pace, nu vreau război. Dacă mergem și discutăm ceva, vineri mă duc și vorbesc cu el (n.r. cu Burleanu). Nu e băiat rău, e băiat bun, nu e nici răutăcios, nici dușmănos. N-a fost niciodată. Dacă era, încerca să facă ceva, dar n-a făcut-o.

Atunci mi-a zis Vali că trebuie să luăm banii ăia și i-am zis ‘Spune-i, mă, lui Burleanu, gata atunci, cât luăm? 1 milion? Spune-i lui Burleanu vineri, la ce oră vrea el’. Dacă îmi dă un milion… la ce oră vrea el, și ziua, și noaptea, oricând. Mă duc vineri la Federație, păi, dacă iau milionul… O vizită, un milion. Tuturor ne place pacea”, a declarat Gigi Becali pentru fanatik.ro.

Răzvan Burleanu: „Dacă nu respecți regula, banii for fi opriți”

În momentul în care a introdus această regulă, Răzvan Burleanu a explicat că echipele trebuie să folosească inițial cinci jucători români pe toată durata unui meci, urmând ca numărul să crească la șase în stagiunea 2025-2026. Nerespectarea ei nu va atrage sancțiuni, dar va duce la blocarea sumelor respective.

„Ce mai remarcăm în ceea ce privește Liga 1 este că numărul mare de minute jucate de fotbaliștii străini crește de la un an la celălalt. Regula 5+6 se aplică începând cu sezonul 2024/2025.

Presupune ca pe durata unui joc să avem cel puțin 5 jucători formați la nivel național. Din stagiunea 2025/2026, numărul lor va crește la 6. Dacă nu respecți regula, banii vor fi opriți”, a explicat șeful de la Casa Fotbalului.

Publicat: 22 10. 2024, 21:46
Actualizat: 22 10. 2024, 21:53