Campioană surpriză în acest sezon din Superliga? Declarația care le dă speranțe fanilor: „Au șanse!”
Ovidiu Herea, fost fotbalist la Rapid și actual antrenor secund la Concordia Chiajna, este de părere că giuleștenii au șanse să câștige titlul în acest sezon din Superliga.
Campioană surpriză în acest sezon din Superliga? Declarația care le dă speranțe fanilor
După cele 29 de etape disputate până acum, Rapid ocupă locul al patrulea în clasamentul din Superliga, cu 52 de puncte, la două puncte în spatele lui FCSB, echipa de pe locul al treilea. Farul Constanța este lider, cu 61 de puncte, iar locul secund este ocupat de către CFR Cluj, cu 60 de puncte.
Ovidiu Herea le dă mari speranțe fanilor rapidiști. Fostul fotbalist este de părere că Rapid are șanse mari să câștige titlul de campioană a României chiar în anul centenarului.
„Este un sezon peste aşteptări pentru că e al doilea an al Rapidlui în Liga 1. Sunt în play-off matematic. Să sperăm că ne vor surprinde.
Eu încă îmi doresc şi încă cred că au şanse pentru câştigarea campionatului, având în vedere parcursul pe care l-au avut, echipa pe care o au.
În play-off se poate întâmpla orice pentru că se înjumătăţesc punctele şi va fi o distanţă destul de mică între primele locuri şi atunci se poate întâmpla orice.
Important e să aibă constanţă în evoluţii, să joace acelaşi fotbal pe care l-au jucat până în momentul de faţa şi, cu puţin noroc, cred că ar putea să fie campioană”, a spus Ovidiu Herea, potrivit Orange Sport.
Transfer neașteptat de la CFR Cluj la Rapid?
Pentru că mai are contract cu CFR Cluj până în vara anului 2025, Claudiu Petrila ar putea pleca, cel mai probabil, sub formă de împrumut, mai ales pentru că patronul Neluțu Varga speră să încaseze milioane bune de euro în schimbul jucătorului.
„Se duce la Rapid. La Rapid se duce. Dacă Petrescu nu îl folosește acum, când e obligat de regula, cum să îl mai folosească atunci când nu mai e obligat? Ce faci când nu mai ești under?”, a spus Basarab Panduru, la Orange Sport.