Anunț de ultima oră! Când va debuta Constantin Budescu la Petrolul. „Eu cred că ar putea intra 10-15 minute!”

Vivi Răchită a făcut un anunț de ultima oră în legătură cu momentul în care Constantin Budescu va debuta în tricoul Petrolului.

Constantin Budescu (33 de ani) a ales să revină la Petrolul după ce și-a încheiat înțelegerea cu FC Voluntari, la 11 ani de la momentul în care a evoluat ultima dată pentru formația din Ploiești.

Mijlocașul român a semnat contractul cu Petrolul Ploiești în cursul zilei de marți, 2 august, chiar dacă acesta mai avea și alte oferte din SuperLiga.

Când va debuta Constantin Budescu la Petrolul

După ce Constantin Budescu a semnat cu Petrolul, Vivi Răchită a dezvăluit că internaționalul român ar putea să debuteze pentru formația „lupilor galbeni” la jumătatea lunii septembrie, dar doar 10-15 minute.

„Budescu e un copil crescut de Petrolul, ştie ce înseamnă clubul, ştie ce înseamnă comunitatea, suporterii, istoria. El a debutat cu mine la 16 ani în fotbalul mare, acum 16 ani. La un meci cu Otopeni.

Şi-a dorit tot timpul să se întoarcă la Petrolul, din fericire, a reuşit să-şi asigure partea financiară. Nu, nu l-a interesat partea financiară. Ca să vă dau o informaţie, avea de la o echipă din Liga 1 contract dublu şi a semnat pe jumătate aici.

Şi e petrolist, vine la meciuri, copiii lui ţin cu Petrolul. Eu cred că în septembrie va debuta, pe la jumătatea lui septembrie. Cred că ar putea intra, aşa, 10-15 minute, şi pe urmă să joace tot meciul”, a spus Vivi Răchită, pentru OrangeSport. 

Constantin Budescu și-a făcut junioratul la Petrolul, iar pentru gruparea din Ploiești a jucat până în 2011, perioadă în care a bifat 157 de prezențe în tricoul „lupilor galbeni” și a dat 44 de goluri.

Pe parcursul carierei, Constantin Budescu a mai jucat pentru Astra Giurgiu, DL Yifang, FCSB, Al Shabab, Damac FC și FC Voluntari. Formația din Ilfov i-a propus prelungirea contractului în vară, dar Budi a ales să meargă la Petrolul Ploiești.

Sursă foto: fcpetrolul.ro

Publicat: 03 08. 2022, 10:07