Care e adevărata relație dintre Gigi Becali şi Marius Șumudică! Întâlnirile secrete din Pipera, apropierea de Dumnezeu şi de ce l-au renegat fanii Rapidului: „Cum să-mi interzici să vorbesc cu el?”
Marius Șumudică, antrenorul român în vârstă de 52 de ani de la Al Raed, a vorbit deschis despre relația sa de prietenie cu Gigi Becali (64 de ani), patronul clubului FCSB.
Care e adevărata relație dintre Gigi Becali şi Marius Șumudică! Întâlnirile secrete din Pipera, apropierea de Dumnezeu şi de ce l-au renegat fanii Rapidului
În urmă cu doi ani, Gigi Becali a negociat cu Marius Șumudică pentru numirea acestuia în funcția de antrenor principal la FCSB. În cele din urmă, discuțiile nu s-au concretizat, iar tehnicianul a fost criticat de către suporterii rapidiști și acuzat că nu este rapidist așa cum pretinde.
Acum, Marius Șumudică a dat cărțile pe față. Antrenorul a vorbit despre prietenia sa cu Gigi Becali și a explicat că a fost revoltat de reacția suporterilor rapidiști.
„Da, vorbesc cu Gigi Becali, am vorbit mereu cu Gigi Becali, vorbim de ani de zile. Nu, nu (n.r. dacă mai vorbesc despre fotbal). Am o relație bună, dacă ne întâlnim în Pipera, mă opresc, dau mâna cu el, mă claxonează.
Stăm la două străzi, acum ce să fac? Nu am duhovnic, dar vorbesc. Azi, înainte de emisiune, am fost la biserică. Merg la biserică, nu e o rușine. Merg la biserică, dar asta nu înseamnă că… Merg, mă rog la Dumnezeu. Asta e a doua problemă a suporterilor rapidiști, că de ce am acceptat să vorbesc.
Sunt și jucători și antrenori care au fost la Rapid care au purtat discuții cu Gigi Becali și nu s-a făcut așa un tam-tam cum se face la Șumudică acum, că, vezi, Doamne, de ce a vorbit Șumudică cu Gigi Becali. Păi, ce, îmi interzici să vorbesc cu Gigi Becali? Vorbesc și azi, mă duc și mâine, vorbesc cu el. E pasul pe care îl fac în carieră.
De ce nu se vorbește despre alți jucători sau despre regretatul Nae Manea. Noi îl contestăm pe Șumudică. De ce? Că, vezi, Doamne, a vorbit cu Gigi Becali și a avut ofertă de la Steaua (n.r. FCSB) și că nu am venit să ajut Rapidul când era în ligile inferioare.
Băi, oameni buni, nu am fost ofertat, nu am primit niciun telefon, nicio ofertă. Am evitat să merg pe Giulești ca să nu pun presiune pe anumiți antrenori, că spuneau că bag eu bățul prin gard, cu Bocciu, cu Corsicanu, că eu controlez galeria.
Am evitat, nu am fost la niciun meci. Mă duceam la centenar cu cea mai mare plăcere, dar va trebui să plec în Arabia Saudită”, a spus Marius Șumudică, potrivit Digi Sport.