Florinel Coman a vorbit la finalul partidei cu Hermannstadt despre cel mai greu adversar din campionat.
FCSB a reușit să o învingă pe Hermannstadt, scor 1-0, datorită golului reușit de Billel Omrani, după pasa celui supranumit „Mbappe de România”.
La finalul partidei, Florinel Coman s-a declarat bucuros de faptul că echipa roș-albastră a obținut toate cele 3 puncte. După această victorie, FCSB a s-a apropiat la doar 4 puncte de liderul Farul Constanța.
Mai mult, când mijlocașul în vârstă 25 de ani a fost întrebat „Care este cel mai greu adversar din Superliga?”, acesta a răspuns fără să stea pe gânduri: „Noi”.
„Un meci foarte greu. Știam ce ne așteaptă aici, pe un teren foarte dificil, dar important este că am reușit să ne impunem. Eu îmi doresc să fiu sănătos, atât.
Meciuri frumoase cu Farul, e o echipă care știe ce are de făcut, o echipă pusă la punct, cu jucători cu experiență și tineri talentați. Meciurile cu ei au fost spectaculoase și sperăm să luăm cele trei puncte.
E mai strânsă lupta, sunt echipe foarte bune în play-off. Vom vedea cum va fi play-off-ul, dar cred că se va juca până în ultima etapă. Și anul trecut a fost tot așa, s-a pierdut titlul în ultima etapă. E un campionat mai bun, au venit și cei tineri, fiecare echipă are unul-doi tineri de perspetivă, foarte talentați”, a spus Florinel Coman, după partida cu Hermannstadt.
Am fost acasă 4-5 luni, a fost greu să revin la 100%, acum am lucrat foarte mult, mă simt mai bine și am demonstrat pe teren. Sper să continui așa și la fiecare meci să câștigăm, dacă dau gol sau assist cu atât mai bine.
Am slăbit, normal, mă simt mai bine. E secret. A fost pentru mine și Edjouma. Eu și Edjouma avem ceva”, a spus Billel Omrani, la finalul partidei de la Sibiu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER