Veste excelentă pentru Nicolae Dică! Care este starea de sănătate a lui Bogdan Rusu. „E mare lucru că n-are fractură!”
Meme Stoica, managerul general al lui FCSB, a anunțat care este starea de sănăatet a lui Bogdan Rusu.
Bogdan Rusu a fost călcat de Raul Opruț pe laba piciorului în meciul jucat de FCSB cu Hermannstadt, iar fotbalistul transferat de Gigi Becali în vară nu a putut să calce pe piciorul accidentat.
Nicolae Dică l-a scos la pauza meciului jucat de FCSB cu Hermannstadt și veștile primite de antrenor după meci nu erau tocmai bune. Bogdan Rusu era suspect de fisură de metatarsian și putea sta departe de teren până la 6 săptămâni.
Care este starea de sănătate a lui Bogdan Rusu
Deși era suspect de fisură de metatarsian, veștile sunt bune pentru Bogdan Rusu după ce a efectuat o radiografie. Meme Stoica a anunțat că atacantul nu are fisură, iar acesta ar putea să joace la următoarele meciuri ale roș-albaștrilor.
„Rusu a fost călcat. Nu are fractură. Azi-noapte a făcut radiografie, a stat o grămadă pe acolo. Se întâmplă. Mă uit la ghetele astea, sunt atât de subţiri. E adevărat că sunt uşoare şi pare că n-ai nimic în picioare. E mare lucru că n-are fractură, dar n-a putut să pună piciorul jos”, a spus Meme Stoica, la Orange Sport.
Nicolae Dică are nevoie să aibă la dispoziție toți jucătorii din lotul vicecampioanei României, deoarece pentru FCSB urmează un program foarte încărcat. Pe lângă partidele din Superliga și restanța cu FC Botoșani, trupa finanțată de Gigi Becali va juca și în grupele Conferenece League cu West Ham, Anderlecht și Silkeborg.
Programul FCSB-ului din grupele Conference League
- Runda 1: 8 septembrie, 22:00: West Ham – FCSB
- Runda 2: 15 septembrie, 22:00: FCSB – Anderlecht
- Runda 3: 6 octombrie, 19:45: Silkeborg – FCSB
- Runda 4: 13 octombrie, 22:00: FCSB – Silkeborg
- Runda 5: 27 octombrie, 19:45: Anderlecht – FCSB
- Runda 6: 3 noiembrie, 22:00: FCSB – West Ham