„Îmi doresc doar ca Ciprian Deac să se facă bine astăzi”, a fost replica cu care Dan Petrescu și-a încheiat interviul de după partida cu Sepsi. Antrenorul nu a scăpat de ce s-a temut cel mai mult și fotbalistul său esențial va absența pentru tot restul sezonului. Deac a fost operat marți. „În urma accidentării suferite sâmbătă seara, Ciprian Deac a fost diagnosticat cu ruptură a ligamentelor în articulația umărului stâng și a avut nevoie de o intervenție chirurgicală.
Operația a decurs fără probleme, iar decarul nostru așteaptă cu nerăbdare să înceapă recuperarea. Îi suntem alături în aceste momente și suntem convinși că va trece și de această dată peste această încercare, ca un adevărat luptător. Îți dorim multă sănătate, Cipri și te așteaptăm cât mai curând alături de noi”, a scris CFR Cluj pe pagina oficială de Facebook, alături de fotografia cu Ciprian Deac pe patul spitalului unde a fost operat.
Absența lui Ciprian Deac vine în cea mai dificilă perioadă a sezonului pentru CFR Cluj. Echipa lui Dan Petrescu are un final de campionat cu meciuri decisive, în care încearcă să revină pe primul loc, însă forța echipei scade odată cu lipsa lui Deac. CFR Cluj ar fi fost cu 20% mai puțin eficientă fără reușitele mijlocașului de 37 de ani.
Ciprian Deac a contribuit decisiv la 14 puncte adunate de campioană în Superliga României. Mijlocașul are 12 pase decisive și 6 goluri reușite în actualul campionat. Chiar și sâmbătă, înainte să se accidenteze, Deac a adus 2 puncte în plus CFR-ului, prin golul care a stabilit victoria cu Sepsi.
Fotbalistul emblematic al lui Dan Petrescu are un gol sau o pasă decisivă la fiecare 129,5 minute jucate.
Punctele aduse de reușitele lui Deac:
Dan Petrescu speră să câștige și fără Ciprian Deac, așa cum s-a mai întâmplat în acest sezon, chiar dacă mijlocașul a absentat în foarte puține jocuri. CFR are un singur joc în care nu a câștigat, atunci când nu l-a avut pe Deac în teren. S-a întâmplat în Cupa României, cu Universitatea Cluj (1-1).
În rest, mijlocașul a mai lipsit în 4 partide din competițiile internet și CFR a câștigat la zero de fiecare dată. S-a întâmplat în meciurile cu Chindia, CS Mioveni, Farul și FC Argeș.
Este a treia accidentare care îi crează serioase probleme lui Dan Petrescu, în actualul campionat. În luna august CFR l-a pierdut pe Gabriel Debeljuh, cel mai important atacant și golgheterul echipei în sezonul precedent. Croatul s-a operat la ligamentele genunchiului și absența sa s-a întins pe tot sezonul.
În prima etapă din play-off, CFR l-a pierdut și pe Mario Camora, iar căpitanul echipei din Gruia încă nu a fost refăcut total.
Accidentarea lui Ciprian Deac reprezintă o șansă pentru tinerii jucători de atac ai CFR-ului. Dan Petrescu a folosit în ultima perioadă un sistem 4-4-2, în care Deac evolua mijlocaș dreapta. Claudiu Petrila și Emmanuel Yeboah sunt jucătorii care pot evolua pe acel post, în locul veteranului. Petrila a fost titular într-un singur meci în play-off, în timp ce Yeboah a prins mai puțin de 15 minute în fiecare din ultimele 6 partide jucate de CFR.
Tot Claudiu Petrila ar trebui să preia și sarcina executării loviturilor libere și ale cornerelor, o sarcină extrem de importantă în tactica lui Petrescu. Sunt fazele la care a excelat Deac, multe din pasele sale de gol venind din astfel de momente statice ale jocului. Petrila (22 de ani) era al doilea executant de faze fixe, atunci când se afla simultan în teren cu Deac.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER