Câți bani dă Gigi Becali pe atacantul care să îi aducă titlul! FCSB e gata de lovitura finală
Gigi Becali e gata să bage mâna în buzunar pentru a-l transfera la FCSB pe atacantul de titlu care este și pe lista Universității Craiova.
Omul de afaceri din fruntea vicecampioanei României nu este mulțumit de randamentul lui Andrea Compagno, însă atacantul din Italia a rămas la echipă și, cel mai probabil, va termina sezonul în tricoul roș-albastru.
Gigi Becali caută un jucător titular pentru avanposturi, iar acum este la un pas de a-l aduce pe fotbalistul aflat și pe lista lui Mihai Rotaru.
Câți bani dă Gigi Becali pe Jalen Blesa, atacantul care să îi aducă titlul! FCSB e gata de lovitura finală
Jalen Blesa (22 de ani) este atacantul pe care Gigi Becali vrea să îl transfere la FCSB, acesta fiind dorit, în paralel, și de Mihai Rotaru pentru ofensiva celor de la Universitatea Craiova.
Fotbalistul din Spania care joacă în Kosovo, pentru FC Priștina, a intrat în ultimele șase luni de contract, astfel că aceasta este ultima ocazie a conducătorilor clubului să obțină bani de pe urma sa. Dacă nu va fi vândut acum, Jalen Blesa va deveni jucător liber la finalul sezonului și va putea semna cu oricine dorește.
Presa din Kosovo a anunțat, acum, care este prețul la care se gândesc conducătorii de la FC Priștina că ar trebui să îl obțină în schimbul lui Jalen Blesa. Potrivit jurnaliștilor de la telegrafi.com, aceștia așteaptă cea mai mare ofertă, dar suma pe care o au în minte este în jurul valorii de 200.000 de euro.
„Sunt mai multe oferte pentru Blesa, vom vedea ce variantă vom alege în cele din urmă”, a spus Driton Krasniqi, directorul sportiv al celor de la FC Priștina, potrivit sursei citate mai sus.
Baba Alhassan și Luis Phelipe au debutat pentru FCSB în amicalul cu LASK Linz
FCSB a dispus de LASK Linz în singurul meci amical din această iarnă, 3-1, ocazie cu care Baba Alhassan și Luis Phelipe și-au făcut debutul în tricoul roș-albastru. Cel de-al doilea a reușit să deschidă scorulla prima sa apariție pentru liderul din Superliga și a avut o prestație apreciată, la fel ca și Baba Alhassan. Cei doi au acuzat, însă, accidentări ușoare în acest meci.
Florinel Coman s-a declarat mulțumit de cum s-au prezentat cele două transferuri la debutul pentru FCSB.
„A fost un meci foarte bun, un antrenamnet intens. Aveam nevoie de acest meci pentru a ne intra în ritm.
Phelipe a și marcat, Baba a jucat foarte bine. Cum am spus-o și înainte, sunt două transferuri reușite și cred că ne vor aduce plusul de care avem nevoie pentru a câștiga acest campionat. Am intrat să ne facem antrenamentul, să pasăm, să jucăm în stare de oboseală. Până la urmă s-a acumulat oboseală în acest amical, pentru asta sunt aceste amicale”, a declarat Florinel Coman, la finalul meciului dintre FCSB și LASK Linz.