Cazul lui Edgar Ie i-a șocat pe jurnaliștii spanioli de la MARCA. Aceștia au scris despre „marea înșelătorie” de la Dinamo București, chiar după ce echipa din „Ștefan cel Mare” s-a salvat de la retrogradarea directă în liga secundă.
Edgar Ie, fotbalist în vârstă de 30 de ani, a fost transferat la Dinamo București în luna februarie a acestui an, cu scopul de a ajuta echipa pe final de play-out. Acum, această mutare este pe cale să se transforme într-un scandal uriaș, fără precedent în fotbalul profesionist.
Dinamo București a reușit să se salveze de la retrogradarea directă în liga secundă după victoria obținută în fața celor de la UTA Arad, pe „Arcul de Triumf”, scor 2-0. Astfel, câinii vor juca barajul pentru menținerea în Superliga României, cu FK Csikszereda.
Înaintea meciului cu formația pregătită de Mircea Rednic, a apărut o informație care poate conduce la un scandal uriaș, conform căreia Edgar Ie, jucător legitimat de bucureșteni în iarnă, ar fi Edelino Ie, fratele geamăn al fotbalistului care a evoluat în trecut la echipe precum FC Barcelona și Lille.
Jurnaliștii spanioli de la MARCA au scris despre acest scenariu, vorbind despre transferul făcut de Dinamo ca fiind „marea înșelătorie a fotbalului modern”.
„Marea înșelătorie a fotbalului modern: un fost jucător al Barcelonei a semnat cu Dinamo și fratele său geamăn pretinde că este el.
Dinamo București l-a transferat pe Edgar Ie în februarie, iar trei luni mai târziu au descoperit că cel care joacă în echipa lor este fratele său geamăn Edelino”, au scris jurnaliștii spanioli.
Cu toate acestea, la finalul partidei disputat în compania celor de la UTA Arad, Andrei Nicolescu a ținut să infirme această informație, precizând că a avut scopul de a destabiliza echipa antrenată de croatul Kopic.
În cursul zilei de astăzi, 13 mai 2024, oficialii au transmis un punct de vedere oficial, prin intermediul unui comunicat publicat pe rețele de socializare.
„Un fals, o calomnie, un atac canceros împotriva clubului. Un fake news, apărut pe Facebook în ziua meciului cu arădenii de la UTA, a fost promovat în câteva ore de mass-media din România și preluat în presa internațională, până la BBC, Marca sau Record.
Să spui că Dinamo București se îndoiește că nu l-a transferat pe Edgar Miguel Ié, ci pe fratele său geamăn, Edelino Miguel Ié, este un fals, o calomnie, un atac canceros împotriva clubului.
Dinamo București l-a transferat pe Edgar Miguel Ié, un jucător comunitar, printr-o firmă de impresariat recunoscută pe plan european. Vorbim de transparență, de legalitate în primul rând.
Edgar Miguel Ié a primit un certificat internațional de transfer eliberat de federația turcă, verificat de Federația Română de Fotbal (FRF) și FIFA, a fost înregistrat de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF), a primit un certificat de înregistrare din partea Inspectoratului General de Imigrări (IGI), dovada clară că statul nostru are în evidență șederea lui în România.
Dincolo de această poziție pentru suporteri, pentru presa centrală și europeană, Dinamo București anunță că a demarat procedurile de a-l acționa în instanță pe autorul acestei informații eronate pentru grave prejudicii de imagine aduse clubului. De asemenea, din punct de vedere deontologic, Dinamo București nu poate accepta poziția exprimată de o parte a presei, de a promova un fals în numele clubului”, au precizat reprezentanții clubului din „Ștefan cel Mare”.
Dinamo a reușit să se impună în fața celor de la UTA Arad, scor 2-0, și s-a salvat de la retrogradarea directă în liga secundă. „Câinii” au terminat sezonul pe poziția a 13-a a clasamentului, cu un total de 25 de puncte, fiind ajutați și de rezultatele în meciurile disputate de contracandidatele în lupta pentru evitarea retrogradării.
Pentru trupa antrenată de Kopic urmează barajul pentru menținerea în Superliga României, unde o vor întâlni pe FK Csikszereda.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER