CCA a luat decizia: arbitrul care a fost suspendat o lună după ce l-a iertat pe jucătorul lui Gigi Becali va conduce „finala” campionatului Farul Constanța – FCSB | EXCLUSIV
CCA a luat decizia: ProSport a aflat că Radu Petrescu va fi la centru la finala campionatului dintre Farul Constanța și FCSB, partidă care se va disputa în această duminică, 21 mai, de la ora 21:00!
Radu Petrescu va arbitra Farul – FCSB
Conform surselor noastre, hotărârea este una definitivă, iar în camera VAR se va afla Ovidiu Hațegan, fapt care a dus, de fapt, la delegarea lui Petrescu la centru pentru partida de la Ovidiu.
Foarte multe voci au solicitat delegarea cuplului Istvan Kovacs – Ovidiu Hațegan pentru meciul dintre Farul Constanța și FCSB, însă acest lucru nu a fost posibil din pricina faptului că cei doi au o relație extrem de tensionată și nu și-ar mai vorbi de luni bune, așa cum a dezvăluit un coleg de-ai acestora pentru ProSport.
„Istvan Kovacs și Ovidiu Hațegan nu-și mai vorbesc de luni bune! Asta e realitatea! Pentru că Hațegan se consideră un Dumnezeu al arbitrajului românesc, fără de greșeală. Iar în timp și-a cultivat oameni din presa sportivă cărora le furnizează informații și cărora le facilitează inclusiv accesul la date privind delegările, contra unor articole care îl preaslăvesc.
Și nu doar atât, articole care demolează colegii arbitri pe care el îi consideră periculoși în calea lui. Mai ales pe Kovacs”, mărturisește un coleg de-ai lui Hațegan aflat încă în activitate.
Bilanțul celor două echipe cu Radu Petrescu la centru în acest sezon
În acest sezon, Radu Petrescu a arbitrat-o de două ori pe Farul Constanța și de patru ori pe FCSB, iar ambele echipe au câștigat 50% din partidele în care bucureșteanul s-a aflat la centru.
Petrescu a oficiat meciul din sezonul regular dintre CFR Cluj și Farul, încheiat cu victoria constănțenilor, scor 3-1, și partida din play-off disputată de dobrogeni încheiată la egalitate la Sfântu Gheorghe, 1-1 cu Sepsi.
-
- CFR – Farul 1-3
- Sepsi – Farul 1-1
Pe FCSB a arbitrat-o de patru ori în acest sezon, de fiecare dată în deplasare, iar roș-albaștrii s-au impus cu FC U Craiova, 2-0, și cu FC Voluntari, 2-1, au remizat la Cluj, 1-1 cu CFR, și au cedat tot în Bănie împotriva Universității Craiova, 1-2.
- U Craiova – FCSB 2-1
- FC U Craiova 0-2 FCSB
- FC Voluntari – FCSB 1-2
- CFR Cluj – FCSB 1-1
Petrescu s-a „remarcat” la meciul dintre FC Voluntari și FCSB, când pe final de partidă l-a iertat pe Malcom Edjouma de un cartonaș roșu evident, după ce mijlocașul roș-albaștrilor l-a lovit cu talpa în figură pe Igor Armaș. Ca urmare a acelei greșeli, arbitrul a fost suspendat timp de o lună.
„O greșeală mare de arbitraj, dar FCSB trebuie exclusă din poveste, a beneficiat de ea pentru că acest arbitru FIFA (n.r – Radu Petrescu) ne chinuie de mulți ani. Chinuie echipe, cluburi. Cluburile trebuie să ia atitudine, să facă front comun. Sunt doi-trei arbitri care fac rău tuturor. Când cinci-șase cluburi ajung la concluzia că nu e în regulă un arbitru, trebuie să se întâmple ceva.
Nivelul este din ce în ce mai jos la arbitraj. Cum să nu vezi intervenția asta? Ești la trei-patru metri de el, în teren. Și când vezi urmările, nu dai roșu?!”, spunea Dinu Gheorghe, la ProSport Live, în luna februarie.