Ce a pățit Dennis Man după meciul UTA – Rapid, la care a asistat împreună cu familia sa?
Dennis Man s-a întors acasă, la Arad, pentru un meci al UTA-ei după aproape 8 ani. Ultima oară era pe teren pentru echipa de pe Mureș pe 3 septembrie 2016, într-un meci cu Mioveniul (0-0), din Liga a 2-a, după care a fost transferat la FCSB pentru 350 de mii de euro, plus 11% dintr-un viitor transfer.
Internaționalul român mai jucase și chiar marcase pentru echipa lui Gigi Becali în iarna lui 2020, într-un succes cu 3-0 în fața „Bătrânei Doamne”, dar la București. La Arad, atacantul Parmei s-a întors doar în vacanță, la familie, dar niciodată pentru un meci al echipei care l-a lansat în fotbalul mare.
Man nu a asistat niciodată la o meci al UTA-ei de la plecarea la FCSB
Asta până sâmbătă, când UTA a întâlnit Rapidul în prima etapă a SuperLigii (scor 1-1). Al doilea cel mai bine cotat fotbalist român, după Radu Drăgușin, a fost însoțit la meci de tatăl și fratele său și a stat lângă Alexandru Meszar, cel care a condus cluburile Atletico și UTA în perioada în care el a crescut ca fotbalist la Arad.
Dennis Man a fost asaltat de zeci de spectatori de toate vârstele care avea loc la tribuna întâi a arenei „Francisc Neuman”, pe care el nici nu a apucat să joace vreun meci.
Însă, greul pentru componentul „Generației de suflet”, autor a două pase decisive în victoria cu 3-0 în fața Ucrainei, de la Euro 2024, a început de abia la finalul partidei. La ieșirea pe poarta stadionului din Arad, fotbalistul de 25 de ani a fost asaltat de sute de fani pentru alte poze și autografe și totul a durat aproape o oră.
Man și-a făcut concediul în Grecia și de marți e din nou la echipa de club
După ce România a fost eliminată de Olanda în optimile de finală de la Euro 2024 (scor 0-3), când avut o ocazie importantă când rezultatul era alb, Dennis Man a petrecut câteva zile în insula Mykonos (Grecia) cu niște prieteni, iar până marți e acasă, la Arad. Apoi se întoarce la Parma, unde ar trebui să semneze un nou contract cu gruparea emiliană, care a revenit în această primăvară în Serie A după trei ani de absență.