Ce a spus Gigi Becali despre transferul lui Luis Phelipe de la FCSB la echipa lui Gică Hagi
Gigi Becali a vorbit recent despre un posibil transfer al lui Luis Phelipe de la FCSB la Farul Constanța, echipa lui Gică Hagi. Latifundiarul din Pipera a dat un verdict clar în ceea ce privește situația fotbalistului brazilian.
Jucătorul, care a ajuns la campioana României de la Poli Iași, nu mai reușește să prindă minute în teren, dar Gigi Becali are deja un plan pentru el.
Ce planuri are Gigi Becali cu Luis Phelipe
Gigi Becali a vorbit recent despre un posibil transfer al lui Luis Phelipe de la FCSB la Farul Constanța, echipa lui Gică Hagi. Latifundiarul din Pipera a dat un verdict clar în ceea ce privește situația fotbalistului brazilian.
Jucătorul, care a ajuns la campioana României de la Poli Iași, nu mai reușește să prindă minute în teren, dar Gigi Becali are deja un plan pentru el.
Întrebat dacă îl poate ajuta pe Gică Hagi, întrucât Farul Constanța traversează o perioadă dificilă în Superliga României, Gigi Becali a ținut să lămurească situația și a spus că acest lucru se poate întâmpla doar în iarnă. Totodată, latifundiarul din Pipera a spus că Luis Phelipe va mai juca pentru FCSB și că are de gând să îl folosească în Cupa României, cu Dinamo București.
„Eu ce să îl ajut? Numai în iarnă se poate. Da, mă, tată, dar în iarnă. Nu vreau să vorbesc despre Gică. Mi-e că dacă greșesc ceva… Luis Phelipe o să joace. O să vezi că o să joace. N-o să joace în Cupă cu Dinamo? Cine să joace?”, a declarat Gigi Becali, conform fanatik.ro.
Luis Phelipe nu mai prinde minute la FCSB
Luis Phelipe nu mai reușește să prindă minute în echipa pregătită de Elias Charalambous și Mihai Pintilii. Brazilianul a fost rezervă neutilizată în partidele cu Universitatea Cluj, Unirea Slobozia, Poli Iași, Hermannstadt, CFR Cluj, FC Botoșani, Petrolul, Sepsi și FC Buzău. Ultimul meci în care a apărut la FCSB a fost pe data de 1 septembrie, când a jucat un singur minut cu UTA Arad.
Conform informațiilor apărute până în prezent, se pare că la acest lucru a contribuit și o problemă musculară pe care a întâmpinat-o fotbalistul. Brazilianul a fost trimis de FCSB la Belgrad, la „vraciul” Marijana Kovacevic, după ce a suferit o accidentare chiar în partida pe care FCSB a disputat-o cu Farul Constanța, la finalul lunii august.