Ce blochează transferul lui Alex Cicâldău de la Galatasaray la Universitatea Craiova! „Nu se poate apropia de el”

SURSA FOTO: PROFIMEDIA
Vezi galeria foto - 5 poze

Mutarea lui Alexandru Cicâldău de la Galatasaray la Universitatea Craiova ar putea fi blocată de salariul exorbitant al fotbalistului.

Mihai Rotaru și-a exprimat intenția de a-l readuce în Bănie pe internaționalul român, însă, până în acest moment, cei doi nu au ajuns la un acord.

Transferul lui Alex Cicâldău la Universitatea ar putea fi blocat

Alex Cicâldău este dorit la Universitatea Craiova, însă realizarea transferului este complicată. Fotbalistul român are un salariu gigantic, de 900 de mii de euro pe sezon, iar pentru a ajunge în Bănie ar trebui să renunțe la o sumă mare de bani.

Mai mult, la Galatasaray se vor desfășura alegeri pentru poziția de președinte al clubului, iar rezultatul acestora poate influența viitorul fotbalistului român.

„Cicâldău la Universitatea Craiova este o situație grea. E bine că s-a salvat, dar a picat echipa lui Moruțan. Amândoi se vor întoarce la Galatasaray și vor face pregătirea acolo. Vom vedea ce gânduri au fiecare. Sunt și alegerile la Galatasaray. Este același președinte, dar de fotbal se ocupă direct vicepreședintele, cel care i-a adus pe Icardi și pe ceilalți.

Dar nu știu dacă mai rămâne acel vicepreședinte și dacă investițiile vor fi de nivelul celor de anul trecut. Vom vedea. Rotaru îl vrea de mult timp, dar Cicâldău are un salariu atât de mare în cât nu se poate apropia”, a declarat Giovanni Becali, potrivit Fanatik.

Aceasta nu ar fi prima oară când Mihai Rotaru ar dori să îl readucă pe Alex Cicâldău la Univeristatea Craiova, însă oficialii formației de pe RAMS Park au decis să îl ofere, sub formă de împrumut, cu opțiune de cumpărare, la Konyaspor. Sezonul fotbalistului român nu a fost unul deloc strălucit, întrucât a reușit să înscrie un singur gol și să ofere două pase decisive în 31 de partide. Totuși, echipa și-a îndeplinit obiectivul, reușind să se salveze de la retrogradare, de pe ultima poziție care asigură participarea în noul sezon al Superligii Turciei.

Alexandru Cicâldău este unul dintre cei mai scumpi jucători vânduți de Universitatea Craiova. Fotbalistul a fost cumpărat de Galatasaray, în 2021, în schimbul a 6.5 milioane de euro.

Mihai Rotaru a dezvăluit cum a picat în trecut transferul lui Alex Cicâldău

Alexandru Cicâldău ar fi fost aproape să se întoarcă în Bănie, în această iarnă, dar transferul a picat. Deși fotbalistul român a fost de acord cu mutarea, la fel și Galatasaray, Konyaspor a refuzat să înceteze împrumutul mijlocașului, fiind un om important pentru trupa turcă angrenată în lupta pentru salvarea de la retrogradare.

„Cu Cicăldâu, informația ar fi fost adevărată acum 3 săptămâni. Astăzi nu mai este adevărată în sensul în care trebuiau să fie 3 părți convinse și care să agreeze mutarea. În speță, Cicâldău, și nu erau probleme acolo, Galatasaray, care este clubul proprietar, unde lucrurile ar fi mers spre bine, doar că este și Konyaspor, cei care îl au împrumut până în vară.

În momentul în care am deschis discuția, Konya nici nu a vrut să audă. Este un om de bază la Konya, care are o situație dificilă în clasament. Cei de acolo nu iau în calcul să se despartă de Cicâldău. A fost ca la Mitriță când am încercat să-l aducem prima oară. Ne înțelesesem cu New York-ul, ne înțelesem cu Mitriță, doar că saudiții nu au vrut să-i dea drumul.

L-am luat după 6 luni și a fost mai bine că nu am mai plătit nimic la New York. Pentru Cicâldău, chiar dacă a fost crescut la Farul, Craiova este prima lui casă în acest moment. Cu toată dragostea lui pentru Farul și pentru că este un produs al academiei lor”, a declarat Mihai Rotaru, în ianuarie, la Digi Sport.

  • Cota de piață a lui Alexandru Cicâldău este de 3.3 milioane de euro, conform Transfermarkt.
Publicat: 28 05. 2024, 10:35
Actualizat: 28 05. 2024, 13:17