Ce echipă a refuzat David Miculescu pentru a aștepta transferul la FCSB: „Oferta a fost agreată de club, dar nu și de el”

David Raul Miculescu in meciul de fotbal dintre Academica Clinceni si UTA Arad, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Dinamo din Bucuresti, luni 25 octombrie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

David Miculescu a devenit cel mai scump transfer din acest sezon al Superligii, după ce Gigi Becali a plătit pentru a-l aduce 1,7 milioane de euro.

După mai multe luni în care latifundiarul a încercat să-l transfere pe decarul „Bătrânei doamne”, într-un final acesta a decis să îi plătească clauza de reziliere și să-l aducă la București.

Ionuț Badea, fostul antrenor al celor de la UTA Arad, a vorbit despre acest transfer, dar a dezvăluit și oferta pe care David Miculescu a primit-o în iarna acestui an, din partea unei echipe din străinătate.

Ce echipă a refuzat David Miculescu pentru a aștepta transferul la FCSB: „Oferta a fost agreată de club, dar nu și de el”

Tehnicianul în vârstă de 46 de ani a condus „Bătrâna doamnă” între 31 ianuarie și 23 mai 2022, în acest timp având-ul elev și pe David Miculescu.

Ionuț Badea a spus că fostul decar al arădenilor ar fi putut pleca mult mai devreme, acesta având o ofertă din MLS în la începutul acestui an, de la formația Charlotte FC.

Chiar dacă oferta americanilor a fost acceptată de către oficialii celor de la UTA, David Miculescu a preferat să aștepte o altă ofertă, iar într-un final acesta a semnat cu FCSB.

„A avut ofertă de la Charlotte, a fost agreată de club, dar nu și de jucător. Ulterior, David nu a mai avut o creștere constantă, ci a rămas în zona respectivă. Are motivație, se antrenează cu plăcere, e pregătit să treacă la următorul nivel.

Au fost momente când dispărea din joc, dar le-am pus pe seama acelui transfer ratat. David trăiește autentic lucrurile care i se întâmplă. N-are niciun stres. S-a mai întâmplat la FCSB un transfer, Golofca, care a intrat direct titular și a făcut-o sub nivelul său.

E important ca și antrenorul și colegii să-l primească cum trebuie. Clar a fost adus pentru poziția lui Cordea. Poziția numărul 2 este în spatele vârfului sau chiar număr 9, dar aici mai trebuie lucrat și nu știu dacă FCSB are răbdare”, a declarat Ionuț Badea, la DigiSport.

Publicat: 03 08. 2022, 17:03