FCSB și Poli Iași s-au duelat pe Arena Națională în etapa a 6-a din Superliga, iar Alex Băluță, fotbalistul cu care Gigi Becali spera să dea lovitura a urmărit meciul din tribună.
Alex Băluță s-a accidentat înaintea meciului retur pierdut de FCSB cu Nordsjaelland, scor 0-2, în turul trei preliminar din Conference League, în Danemarca, iar fotbalistul nu s-a recuperat până la partida cu Poli Iași.
Astfel, Alex Băluță a urmărit duelul dintre FCSB și Poli Iași din etapa a 6-a din Superliga din tribune. Fotbalistul dorit cu insistență de Gigi Becali a postat pe Instagram o fotografie din zona vip a celui mai mare stadion al României.
Internaționalul român nu trece printr-o perioadă foarte bună deoarece n-a mai jucat pentru vicecampioana României de la începutul lunii august, atunci când a jucat 33 de minute cu CSKA Sofia.
După meciul jucat cu CSKA Sofia, Alex Băluță s-a accidentat și a ratat meciul cu CFR Cluj din Superliga, dar și „dubla” cu Nordsjaelland din turul trei preliminar al Conference League.
Cotat de site-urile de specialitate la 700.000 de euro, Alex Băluță a semnat cu FCSB în iulie 2023 un contract valabil până în iunie 2025. De când a ajuns la vicecampioana României, Băluță a jucat în cinci meciuri, dintre care trei în Superliga și două în Conference League și a dat o pasă decisivă.
„Nu, nu că sunt de Băluță, sunt mulțumit de Băluță, dar una e că ești mulțumit, alta e că așteptai la ceva mai mult. Mulțumit sunt, el joacă, aleargă, face pressing, joacă repede. Dar vreau mai mult, vreau ce făcea el. Vreau să alerge cu mingea la picior, nu doar pasă, pasă, pasă. El poate asta. Vreau să urce cu mingea la picior, cu pași mici.
L-am scos la pauză că ei îl folosesc ca vârf. Nu poți să îl lași pe Compagno, e jucător de care ai nevoie în cupele europene, ai nevoie de forță. Și atunci nu poți să îl lași pe Băluță, trebuie să îl joci și pe Compagno. Vreau mai mult de la el, l-am încercat inter, nu a fost cine știe ce, dar eu tot inter îl vreau pe el. Ei zic că e mai bine atacant, face bine pressing. Am făcut ca ei, nu fac doar ca mine.
M-au convins, am câștigat trei meciuri, a fost bine Băluță, am făcut ca ei. Mai mult ca ei fac, e adevărat că fac eu echipa, dar dacă ei îmi spun un lucru, nu îi refuz niciodată”, a spus Gigi Becali după meciul lui FCSB cu Oțelul Galați, la Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER