Ce fotbalist de la FCSB a primit porecla „King” și e șeful în vestiar, peste vedetele Tavi Popescu, Darius Olaru sau Florinel Coman! „E cumva lider în brigada lui!”

Bucurie a fotbalistilor stelisti dupa un gol marcat cu Abdel Slem Billel Omrani, Sylas Laouari Edjouma Malcom, Adrian Gheorghe Sut si Risto Radunovic in meciul de fotbal dintre FC Hermannstadt si FCSB, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Municipal din Sibiu, duminica 22 ianuarie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Meme Stoica, managerul general de la FCSB, a dezvăluit cine este jucătorul din vestiarul vicecampioanei României care a primit porecla „King”.

Ce fotbalist de la FCSB a primit porecla „King” și e șeful în vestiar, peste vedetele Tavi Popescu, Darius Olaru sau Florinel Coman!

Managerul general al formației roș-albastre a dezvăluit că Risto Radunovic este șeful în vestiar la FCSB, nu Tavi Popescu, Darius Olaru sau Florinel Coman, cei trei căpitani ai vicecampioanei României.

Mai mult, Meme Stoica a avut numai cuvinte de laudă la adresa fundașului în vârstă de 30 de ani care are și prezențe în tricoul naționalei Muntenegrului.

„Radunovic este extrem de important în vestiar. Nu e un lider tăcut! A ajuns la nivelul la care îi capacitează pe ceilalți. Este cumva lider în brigada lui.

Chiar glumeam cu Tamm când a venit. Dacă vrea să aibă viitor, să stea pe lângă «King». El e șeful! Chiar e bun Radunovic”, a declarat Mihai Stoica, pentru orangesport.ro.

Risto Radunovic, cumpărat de Gigi Becali cu 400.000 de euro

Risto Radunovic (30 de ani) a ajuns la FCSB pe 1 ianuarie 2021, după ce Gigi Becali l-a cumpărat de la Astra Giurgiu pentru 400.000 de euro. Fotbalistul cotat de site-urile de specialitate la 1,3 milioane de euro mai are contract cu formația roș-albastră până în 2025.

Fundașul stânga transferat de la Astra Giurgiu a jucat în 81 de meciuri pentru formația roș-albastră, a dat patru goluri și a oferit șapte pase decisive. Risto Radunovic are 100 de partide și în tricoul Astrei, echipă pentru care a marcat de cinci ori și a oferit 7 assisturi.

Pe parcursul carierei, Risto Radunovic a jucat pentru Buducnost Podgorica, echipă alături de care a câștigat două titluri și o Cupă a Muntenegrului, Borac Cacak și Astra Giurgiu.

  • 1,3 milioane de euro este cota lui Risto Radunovic, conform transfermarkt.com
  • 25 de meciuri și un gol are Risto Radunovic în tricoul echipei naționale a Muntenegrului, acolo unde a debutat pe 14 octombrie 2018 într-un meci câștigat cu Lituania, scor 4-1
Publicat: 08 02. 2023, 12:51