Ce i-a promis Erico da Silva lui David Miculescu înainte de FCSB – UTA, din Cupa României: „Mi-e dor…”
Titular incontestabil în tricoul UTA-ei în cele două sezoane de după promovare, Erico da Silva nu a strâns foarte multe minute sub comanda lui Ilie Poenaru.
Afectat de accidentări, brazilianul a jucat în doar cinci partide din Superligă, fiind titular și integralist în doar două dintre ele.
În Cupa României, fundașul a jucat toate cele 90 de minute în meciul de la Suceava, cu Foresta, de la el pornind acțiunea din care „roș-albii” au înscris golul calificării, prin Raul Șteau.
Miercuri (ora 21), pe Arena „Francisc Neuman” sosește FCSB, în runda inaugurală din Grupa B a Cupei.
Tratament special pentru Miculescu: „Nu îl menajez, sper să nu-i ofer șanse”
Bucureștenii nu au deplasat titularii la Arad, dar meciul va fi, probabil, unul destul de complicat.
„Un meci greu, noi nu prea am avut timp să vorbim, să corectăm greșelile din meciul trecut. Dar, trebuie să ne strângem cu toții astăzi, să stăm puțin de vorbă și mâine să putem schimba ceva și să arătăm altfel.
Am văzut că FCSB-ul va veni cu jucătorii care au jucat mai puțin, dar ei sunt o echipă foarte bună, cu unii dintre cei mai buni jucători din țară. Indiferent cine joacă, nu ne așteptăm să fie un meci ușor pentru noi. FCSB e FCSB, indiferent de cine va fi pe teren.
Dar și noi mereu când am jucat aici cu CFR sau FCSB, am făcut meciuri bune. Sper ca și mâine să fie la fel, să luăm puncte și să mergem mai departe. De asta avem nevoie, de mai multă încredere.
Nu avem timp să ne plângem, să ne uităm în spate, trebuie să ridicăm capul și să mergem înainte”, a spus experimentatul apărător.
Acesta – probabil – se va întâlni în iarbă cu fostul său coleg, David Miculescu: „Nu îl menajez, o să îl lovesc oricum, de-abia aștept să mai lovesc pe cineva. Bineînțeles, nu în sensul de a-l accidenta, așa sunt eu, îmi place agresivitatea, sunt agresiv și dau totul. David e prietenul meu, ne înțelegem bine, dar sper să fiu mâine pe teren împotriva lui și să-i nu-i ofer șanse de a marca sau a pasa pentru colegii lui” .
„O motivație, dar și o obligație să învingem FCSB-ul, mi-e dor de public și să marchez un gol”
Seria fără succes a UTA-ei contra bucureștenilor e o motivație în plus pentru jucătorii echipei arădene, însă Erico își dorește să revină pe gazon pentru a simți din nou atmosfera creată de suporterii arădeni. „Trebuie să fie o motivație și faptul că nu am învins-o pe FCSB niciodată după promovare, dar e și o obligație.
Mâine jucăm acasă, cu publicul nostru extraordinar, deja mi-e dor de ei, cred că și lor le e dor de mine. Când am intrat în ultimele cinci minute am simțit puțin atmosfera, mi s-a strigat numele și mereu mă fac să mă simt bine. Sper să pot să îmi revin, dacă nu mâine, atunci când vrea Mister, el decide dacă voi juca sau nu, mereu voi fi acolo când va fi nevoie. Aș putea juca și pe postul de închizător, bineînțeles, dacă Mister are nevoie, eu vreau să ajut echipa.
Nu contează postul, dacă mi se spune să merg în atac, merg în atac, nu mă interesează. Vreau să ajut echipa să câștige puncte. Când va fi nevoie de mine, voi fi acolo. Bineînțeles, am limitele mele, dar dau mereu maximum, fac tot ceea ce pot ca să ajut echipa. Bineînțeles că îmi e dor să și marchez, nici nu știu ultimul meci în care am marcat. Cred că a fost cel cu Clinceniul, mi-e foarte dor. Chiar vreau să mai marchez, mâine dacă voi fi pe teren și voi avea o șansă, sper să mă ajute Dumnezeu și să pot să marchez”, a mai afirmat fundașul de 33 de ani al lui Ilie Poenaru.
„Nu sunt 100% că nu am meciuri în picioare, dar ajut cu forța și sufletul meu”
Apărătorul a explicat și în ce situație de află din punct de vedere medical și fizic, ținând cont de problemele suferite în actuala campanie: „Nu e plăcută situația, dar nici eu nu am avut prea mult noroc în ultima vreme. A avut câteva accidentări, nu foarte grave, dar m-au împiedicat să fiu în primul 11.
Acum sunt fericit că sunt bine, sunt sănătos și de acum încolo depinde de ce vrea să facă Mister. Acum că sunt sănătos îmi pot ajuta echipa oricând. Cu partea fizică încă nu sunt la 100%, când nu ai meciuri în picioare nu e ușor. Dar, știți cum sunt eu, sunt sufletist, când îmi vine rândul voi fi acolo. Chiar dacă nu sunt la 100% voi da maximum și sper să îmi ajut echipa cu tot ce pot da, forța mea, sufletul pe care îl am mereu și vedem ce va fi”.
„Să ne ajutăm mai mult unii pe alții, să demonstrăm de mâine că vrem să schimbăm situația”
Parcursul arădenilor din campionat a fost unul extrem de inconstant, evoluţiile şi chiar şi rezultatele schimbându-se drastic de la o etapă la alta.
„E foarte greu, nu cred că eu am o explicație pentru asta. La fotbal tot timpul mergi în sus și în jos, nu pot să îmi explic acest lucru. Dar, la UTA în anii trecuți am avut foarte multe momente bune, dar și multe mai puțin bune, ca și în acest sezon. Dar, mereu noi am reușit să ieșim din ele și eu sper că și acum va fi la fel. Sper ca în meciul de mâine să arătăm altfel, să demonstrăm că vrem mai mult și să schimbăm această situație.
Nu știu cum să explic diferența dintre prestațiile noastre de la meciurile de acasă și cele din deplasare, dar părerea mea este că ține de fiecare din echipă, de grup. Acum avem alți jucători, alt grup, s-a schimbat foarte mult. Dar, acest lucru nu trebuie să fie o scuză pentru meciurile din deplasare, până la urmă e fotbal, trebuie să demonstrăm meci de meci.
Dacă nu demonstrăm, nu ajungem niciunde. Eu așa gândesc, indiferent dacă jucăm acasă sau în deplasare, trebuie să dăm totul. Nu contează adversarul, nu contează dacă avem suporterii sau nu lângă noi, trebuie să luptăm, să dăm maximum în fiecare meci. Ar trebui să fim puțin mai sufletiști, să ne ajutăm unul pe celălalt pe teren.
Așa simt uneori, că trebuie să ne ajutăm mai mult. În momentul în care ne vom recăpăta forța și ne vom ajuta unul pe altul, cred că ne vom reveni. De asta avem nevoie, să ne ajutăm, să ne îndreptăm unul pe celălalt”, mai susține brazilianul.
În cariera sa, Erico a jucat de 11 ori împotriva FCSB-ului, pentru Pandurii, Astra și UTA, iar bilanțul său este de două succese, două remize și șapte eșecuri. Ambele victorii au fost obținute pe stadionul „Marin Anastasovici” din Giurgiu, când fundașul evolua în tricoul Astrei.