Ce jucător vrea să transfere CFR Cluj! Dan Petrescu a anunțat: „Mai devreme am vorbit cu conducerea”
Antrenorul celor de la CFR Cluj, Dan Petrescu, a precizat că-și dorește un atacant străin. Anunțul vine după ce ardelenii au ratat transferul lui Ronaldo Deaconu, jucătorul de 25 de ani semnând cu polonezii de la Korona Kielce.
Petrescu vrea să întărească ofensiva după ce atacantul croat Marko Dugandzic, 28 de ani, a fost lăsat să plece la Rapid, acolo unde în derby-ul cu FCSB a marcat un gol și a oferit u assist.
Ronaldo Deaconu era liber de contract. A fost dorit de CFR Cluj, dar și de FCSB.
Ce jucător vrea să transfere CFR Cluj! Dan Petrescu a anunțat: „Mai devreme am vorbit cu conducerea”. Ce spune despre Ronaldo Deaconu: „Nici nu știam!”
CFR Cluj se pregătește de meciul de pe teren propriu cu CS Mioveni, partidă ce are loc sâmbătă, 30 iulie, de la ora 21:30, în etapa a treia a Superligii.
Apoi, CFR Cluj o va întâlni pe Șahtior Soligorsk în Conference League.
„Nu știu ce s-a întâmplat, n-am mai apucat să vorbesc. Nici nu știam că (Ronaldo Deaconu) a plecat în Polonia, sincer. Eu știam că negociază cu clubul nostru.
Orice jucător de valoare e de folos. Sincer, avem nevoie de un jucător în atac, după plecarea lui Dugandzic. Sunt multe meciuri și ar mai fi nevoie de un jucător. Din păcate, pe Buș și Birligea nu i-am folosit din cauza accidentărilor și nu îi putem folosi în următoarea lună. Avem mare nevoie de un atacant.
Mai devreme am vorbit cu conducerea, caută jucători, dar nu e ușor să găsești în perioada asta. Vrem să aducem un jucător împrumut, să vedem cu ce clauză. Un jucător din străinătate căutăm”, a spus Dan Petrescu.
Acum cred că toate echipele româneşti vor să se califice în grupele Conference League şi abia apoi se vor concentra 100% la campionat. Şi cred că văd şi ei acum ce greu e să joci pe două fronturi. De aceea sunt convins că vor fi foarte multe schimbări în clasament până se va termina cu parcursul în Europa – Dan Petrescu