Ce lovitură dă Dan Șucu. Face mulți bani datorită clauzelor din contractul lui Albion Rrahmani
Dan Șucu, acționarul majoritar al Rapidului, a dat lovitura cu transferul lui Albion Rrahmani la Sparta Praga.
Clauzele din contractul kosovarului îl îmbogățesc pe patronul giuleștean.
Ce lovitură dă Dan Șucu. Face mulți bani datorită clauzelor din contractul lui Albion Rrahmani
Rapid l-a vândut pe Albion Rrahmani la Sparta Praga în schimbul sumei de cinci milioane de euro. Giuleștenii au păstrat un procent de 15% dintr-un viitor transfer al fotbalistului.
Atacantul a înscris în returul cu Malmo și a contribuit la calificarea cehilor în grupele Ligii Campionilor. Viorel Moldovan l-a felicitat și a spus că e încântat de reușita kosovarului.
Fiecare gol al său la Sparta Praga înseamnă bani în plus pentru clubul Rapid: „Cu cât înscrie mai mult, Rapid are de primit”.
„(n.r. Rrahmani debut cu gol în UCL. Sunteţi încântaţi de asta?) Nu încântaţi, foarte încântaţi că sunt bonusuri în contract şi sunt în beneficiul clubului, al Rapidului. Deja s-au calificat în UEFA Champions League, ceea ce ne bucură enorm că avem de primit.
Cu cât înscrie mai mult, Rapid are de primit. Bravo lui, nu puteai să îi îngrădeşti dorinţa de a merge la un club care are posibilitatea să joace în Champions League. Pentru un jucător e maximul în acest moment.
Mai ales pentru un kosovar care la nivel de echipă naţională poate nu va ajunge niciodată, sau poate va ajunge, nu ştim, să participe la un turneu final de Euro sau Mondial. A fost o afacere benefică pentru clubul nostru”, a spus Viorel Moldovan.
Atacantul kosovar Albion Rrahmani și-a sărbătorit golul de debut la Sparta Praga. Golul marcat de Rrahmani a fost crucial pentru securizarea calificării în Liga Campionilor.
Primul gol a fost marcat cu zece minute înainte de final de Haraslin, din penalty, apoi i-a pus frumos mingea pe tavă pentru șut lui Rrahmani, care a jucat pentru prima dată la Sparta după ce a venit din România”, au notat cehii de la idnes.cz.