Dinamo este aproape să dea o lovitură ce le-ar putea face invidioase pe echipele din Superliga, mai ales pe cele care se luptă pentru evitarea retrogradării.
Potrivit ultimelor informații care au apărut în presa sportivă din România, „câinii” l-au convins să semneze pe jucătorul care a făcut senzație sub comanda lui Gică Hagi.
Mutarea s-ar putea oficializa în fereastra de mercato de iarnă și Dinamo ar rezolva poate cea mai mare problemă cu care s-a confruntat în acest sezon: atacul! Doar 9 goluri au marcat „câinii” în primele 17 etape ale Superligii.
Dinamo urmează să își anunțe noul antrenor în următoarele zile, însă „câinii” nu pierd timpul și au început, de asemenea, negocierile cu mai mulți jucători, pe care ar putea să îi transfere în fereastra de mercato din iarnă.
Compartimentul la care sunt obligați să se întărească dinamoviștii este cel ofensiv. Dinamo are cel mai slab atac din Superliga, cu doar 9 goluri marcate în 17 etape.
La mijlocul lunii noiembrie, ProSport a anunțat în exclusivitate că Dinamo s-a interesat de Jefte Betancor, atacant spaniol în vârstă de 30 de ani care la acel moment doar ce se despărțise de CFR Cluj. Însă, în momentul în care ProSport a dezvăluit interesul lui Dinamo pentru Betancor, pretențiile financiare ale vârfului trecut și pe la Farul Constanța erau exagerate: aproximativ 20.000 de euro era salariul pe care îl solicita Jefte.
Însă, săptămânile au trecut și Betancor nu și-a găsit un alt angajament, astfel că ar fi ajuns la concluzia că ar trebui să își reducă pretențiile financiare. Cel puțin asta anunță cei de la Sport.ro, care au transmis că Dinamo a reușit să îl convingă pe Jefte „să îmbrace tricoul alb-roșu din iarnă”.
Așa cum a anunțat și ProSport încă din noiembrie, cheia discuțiilor dintre Dinamo și Jefte a fost Gabriel Glăvan, directorul sportiv al „câinilor”, care l-a adus pe spaniol în România, în septembrie 2020, la FC Voluntari.
După un singur sezon petrecut la FC Voluntari, 2020 – 2021, Jefte Betancor a făcut pasul la Farul Constanța, unde a traversat o formă de excepție. În 36 de meciuri jucate sub comanda lui Gică Hagi, Jefte a marcat 16 goluri și a oferit două pase decisive.
„La FC Voluntari, Jefte Betancor a marcat opt goluri. Acest lucru nu a trecut neobservat de Farul Constanța. Anul acesta (n.r. – în 2021), sub bagheta lui Gheorghe Hagi, el a devenit una dintre vedetele din Liga 1. Acum, soarta sa poate fi la fel ca a celorlalți fotbaliști români care au plecat de la Farul Constanța în schimbul unei sume generoase de bani.
Răzvan Marin sau Ianis Hagi au semnat cu Standard Liege, respectiv Genk, iar Jefte poate găsi o oportunitate similară”, scriau jurnaliștii spanioli de la AS.com, în octombrie 2021.
În iulie 2022, Jefte a fost cumpărat de CFR Cluj, pentru 300.000 de euro, însă nu s-a adaptat în Gruia. Inițial, ardelenii l-au împrumutat la Pafos FC, în Cipru, de unde și-au recuperat banii și chiar au făcut un mic profit, deoarece au încasat 350.000 de euro.
Revenit la CFR, Betancor s-a lovit de același impediment, respectiv nu a făcut parte din planurile antrenorului, iar în noiembrie și-a reziliat contractul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER