Lovitură incredibilă pentru formația din Giulești: Ianis Hagi a fost sfătuit să nu semneze cu echipa lui Marius Șumudică și să aleagă FCSB!
Ianis Hagi se află în vizorul celor de la Rapid, însă Bănel Nicoliță este de părere că mijlocașul ar trebui să refuze echipa din Giulești și să se alăture celor de la FCSB.
După șase etape disputate în noul sezon, „vulturii vișinii” nu au reușit să obțină nicio victorie, motiv pentru care Dan Șucu, patronul echipei de lângă podul Grant, a decis să-l demită pe nord-irlandezul Neil Lennon și să-l aducă în Giulești pe Marius Șumudică, fost antrenor la Rapid.
Odată cu venirea lui Marius Șumudică, este de așteptat ca giuleștenii să mai transfere noi jucători. De altfel, Ianis Hagi este deja pe lista lui Dan Șucu, internaționalul român urmând să părăsească formația Rangers, dat fiind faptul că tehnicianul Philippe Clement nu-l mai dorește la echipa sa.
În legătură cu ideea ca Ianis Hagi să ajungă la gruparea giuleșteană, Bănel Nicoliță nu consideră că această mutare ar fi oportună pentru fotbalist. Fostul jucător de la FCSB l-a îndemnat pe mijlocaș să aleagă FCSB în cazul în care va decide să revină în Superliga.
Bănel Nicoliță consideră că echipa „roș-albaștrilor” este o variantă mai bună pentru Ianis Hagi, dat fiind faptul că FCSB este favorită la cucerirea titlului în acest sezon, dar și a faptului că bucureștenii sunt angrenați în competițiile europene.
„(n.r. îl vezi pe Ianis Hagi la Rapid?) Nu, nu. Mai degrabă la FCSB, pentru că ar alege cu inima. FCSB e favorită la titlu, chiar dacă a început mai prost campionatul. Intrarea în grupele Champions League era esenţială, a rămas Europa League, avem Conference League, care e asigurat.
Vom vedea ce rezultate vom avea săptămâna aceasta. Important e să faci parte din echipele calificate”, a spus Bănel Nicoliţă, potrivit Antena Sport.
Pe de altă parte, Vasile Maftei, fost căpitan al giuleștenilor, consideră că în cazul în care Ianis Hagi ar ajunge la Rapid nu numai formația de lângă podul Grant ar avea de câștigat, ci și jucătorul.
„Ianis e un jucător de echipa naţională, de talie mondială. A jucat la echipe importante din Europa. Are calitate, ştim cu toţii ce poate.
Dacă se va ajunge ca Ianis să vină la Rapid, va fi un plus pentru echipă, pentru fotbalul românesc, pentru echipa naţională, pentru că va câştiga şi vor avea de câştigat şi Rapid, şi echipa naţională”, a spus Vasile Maftei, conform sursei citate anterior.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER