Ce mai face Rafal Grzelak, decarul pe care Gigi Becali l-a dat afară pentru că nu avea păr
Ce mai face și cum mai arată Rafal Grzelak (41 de ani), decarul pe care Gigi Becali l-a dat afară de la FCSB pentru simplul fapt că nu avea păr. „Nu mai transfer în viaţa mea jucători cu chelie. Ca să fii numărul 10 la FCSB, trebuie să mai ai şi păr”, spunea finanțatorul grupării roș-albastre, în anul 2009.
Joacă în Liga a 3-a din Polonia și practică tenisul de masă la nivel de amatori! Ce mai face Rafal Grzelak, decarul pe care Gigi Becali l-a dat afară pentru că nu avea păr
Ajuns la vârsta de 41 de ani, Rafal Grzelak refuză să renunțe la fotbal, sportul pe care îl practică de peste 25 de ani. Însă, este departe de vremurile sale bune, deoarece acum evoluează doar în Liga a 3-a din Polonia, pentru echipa LKS Rozyca.
Printre multele cluburi pe la care a trecut de-a lungul carierei, Grzelak a avut ocazia de a evolua și pentru FCSB o scurtă perioadă de timp, în intervalul iulie 2009 – iunie 2010.
El a fost adus atunci din Grecia, de la Skoda Xanthi și trebuia să fie noul coordonator de joc al echipei finanțate de Gigi Becali. Grzelak a primit un tricou „greu”, cel cu numărul 10 pe spate, însă în scurt timp a intrat în dizgrațiile patronului.
„Îi luăm numărul 10 lui Grzelak! Ăla merită numărul 10? Nu mai transfer în viaţa mea jucători cu chelie. Ca să fii numărul 10 la Steaua (n.r. FCSB), trebuie să mai ai şi păr! Polonezul nu prea are”, spunea Gigi Becali, în 2009.
Rafal Grzelak a apucat să bifeze doar 13 meciuri pentru FCSB, în care a înscris un gol și a oferit 3 pase decisive. Ulterior, el a revenit la Skoda Xanthi, de unde FCSB îl împrumutase.
În prezent, Grzelak încă practică fotbalul la nivel de profesioniști, însă doar în Liga a 3-a din Polonia, unde e legitimat la LKS Rozyca. De asemenea, el practică și tenisul de masă la nivel de amatori și este înscris în competiția HobbyLiga din Polonia.
Grzelak se poate mândri cu două apariții în naționala mare a Poloniei
În a doua jumătate a anilor 2000, când se afla în apogeul carierei, Rafal Grzelak a avut ocazia de a juca și două partide pentru naționala mare a Poloniei, iar una dintre ele a fost chiar oficială. Pe 7 octombrie 2006, el a intrat pe final într-o dispută Kazahstan – Polonia 0-1, din preliminariile EURO 2008.
La nivel de echipă de club, cele mai importante formații din CV-ul lui Grzelak sunt Lech Poznan și Pogon Szczecin, din Polonia, Boavista, din Portugalia, Skoda Xanthi, din Grecia, plus, bineînțeles, FCSB, din România.
„Nu-mi păsa de ce zicea Gigi Becali. Am şi uitat vorbele alea. Ştiu că vorbea de rău pe mai mulţi din echipă, aşa că nu mă atingeau acele cuvinte”, a spus Rafal Grzelak, în 2013, despre vorbele pe care Gigi Becali i le-a adresat în 2009.