Ce poreclă nouă are Florinel Coman la FCSB: Meme Stoica a dezvăluit-o chiar în ziua în care jucătorul roș-albaștrilor a împlinit vârsta de 26 de ani!
După ani de zile în care a fost alintat „Mbappe”, vedeta liderului din Superliga a fost comparat cu un alt nume greu din sportul mondial.
Miercuri, 10 aprilie, Florinel Coman a împlinit vârsta de 26 de ani, prilej cu care FCSB i-a oferit un tort aniversar în cantonament. Meme Stoica și-a făcut o poză alături de Coman, pe care a publicat-o pe rețelele de socializare cu descrierea „Usain”, o aluzie la viteza năucitoare a fotbalistului.
Cei de la FCSB i-au transmis un mesaj de felicitare lui Florinel Coman cu ocazia împlinirii vârstei de 26 de ani.
„FCSB îi urează La mulți ani și multă sănătate lui Florinel Coman, care a împlinit miercuri, 10 aprilie, vârsta de 26 de ani. Clubul nostru îi dorește golgheterului echipei să aibă parte de cât mai multe succese în tricoul roș-albastru”, au scris roș-albaștrii.
După meciul dintre FCSB și Universitatea Craiova, câștigat de roș-albaștri cu 2-0 în runda a treia din play-off, Florinel Coman a recunoscut că obiectivul său este să plece de la FCSB în vara acestui an.
„(n.r. despre oferta de la Gigi Becali legată de mărirea de salariu) O am pe masă? Cred că voi pleca la vară.
Îmi doresc să schimb, este normal, sunt angrenat aici, sunt cu echipa, îmi dau viața pe teren până la ultima picătură de sânge. Obiectivul este câștigarea campionatului. Acesta este visul meu”, a declarat Florinel Coman.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER