Momente incredibile la scurt timp după derby-ul Rapid – Dinamo, scor 1-1, din a 6-a etapă a Superligii.
Neil Lennon, antrenorul formației giuleștene, a înlemnit când a auzit ce au putut să scandeze fanii după fluierul final.
Rapid este în continuare fără victorie în acest sezon de Superliga, iar fanii au început să își piardă răbdarea. Suporterii Rapidului s-au dezlănțuit după finalul meciului cu Dinamo, scor 1-1.
Sătui de Neil Lennon și de forma execrabilă a echipei, fanii au început să scandeze în gura mare „demisia”.
După remiza cu Dinamo, fanii i-au cerut demisia lui Neil Lennon, iar reacția antrenorului de la Rapid nu a întârziat să apară.
Tehnicianul nord-irlandez a mărturisit că nu are de gând să renunțe la postul său
„Aveam nevoie de al doilea gol, a fost foarte ușor acordat penalty-ul pentru Dinamo. Jucătorii au dat totul, trebuia să facem 2-0, să încheiem jocul.
Noi primim goluri doar cu VAR, s-a întâmplat și etapa trecută dar și acum. Avem ocazii. Nu e adevărat că am pregătit meciul cu alt prim 11.
E adevărat, trebuie să ai un prim 11, am mai introdus alți jucători, am pregătit meciul cu Rrahmani, dar astfel de lucruri se întâmplă, trebuie să fim flexibili. Nu am fructificat ocaziile importante. Nu înscriem destule goluri. Jucăm cu mulți tineri, suntem forțați să facem asta.
Fanii au fost uimitori, fantastici. Nu îmi voi da demisia, înțeleg că fanii și-au pierdut răbdarea. Sunt dezamăgit că nu am câștigat, avem ghinion. Vrem să mai aducem doi jucători, la mijloc și pe lateral”, a declarat Neil Lennon, la finalul partidei cu Dinamo București.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER