FCSB a fost egalată de Petrolul la ultima fază, iar jucătorii campioanei au făcut iureș după fluierul final.
Fotbaliștii lui Charalambous și-au pierdut cumpătul și au început să-i ceară explicații arbitrului.
FCSB a obținut doar un egal cu Petrolul Ploiești, scor 1-1, după ce a fost egalată la ultima fază. Fotbaliștii campioanei au fost de nestăpânit după fluierul final.
Aceștia au protestat vehement după golul egalizator marcat de Alexandru Tudorie în minutul 90+4. Adrian Șut, mijlocașul grupării roș-albastre, a primit galben și a fost aproape de eliminare.
Ștefan Târnovanu a protestat timp de minute bune. Portarul FCSB a început să țipe la arbitri și să gesticuleze nervos. Goalkeeper-ul a fost potolit cu greu de colegii săi.
Elias Charalambous, antrenorul FCSB, a acuzat două faulturi la faza din care Petrolul a reușit să egaleze.
„Am pierdut două puncte, am avut rezultatul în mână. Din păcate, am luat golul care ne-a costat victoria. Începusem cu un gol marcat devreme. Oponentul nu și-a creat ocazii. Puteam să controlăm mai bine dacă presam mai sus. Este fotbal.
E clar, toată lumea mi-a spus că a văzut fault la golul lor. Sper că arbitrul a făcut o greșeală și nu a fost intenționat. Nimeni nu poate să-mi spună că n-a fost fault la golul lor.
Când lovești mingea, iar apoi adversarii îți lovesc portarul? Dacă primești gol în ultimele minute din cauza a două faulturi care nu s-au fluierat, da, este o scuză.
Roșu pentru Mihai Popescu. Un fault și mai rău asupra lui Musi, acolo nu s-a dat. Repet, sper că au fost greșeli umane. Eu mereu protejez arbitrii, dar e ceva ce nu-mi place.
Când pierzi puncte trebuie să găsești soluții. Nu sunt persoana care să găsească scuze, dar nici nu sunt prost. Asta este, lucrurile astea ne fac mai puternici.
Astăzi am încercat tot ce am putut. Revenim pe Arena Națională, e un teren care ne place”, a declarat cipriotul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER