Ce șanse sunt ca Dan Șucu să renunțe la Rapid după un nou sezon ratat: „Va ceda dacă îl aleargă ăștia pe șine”

Care sunt șansele ca Dan Șucu să plece de la Rapid după ce clubul său a ratat obiectivul principal. Dumitru Dragomir a dat verdictul despre acționarul majoritar al giuleștenilor.

Dumitru Dragomir a vorbit despre scenariul în care Rapid, formația patronată de Dan Șucu, nu va obține titlul de campioană a Superligii nici în următorii doi-trei ani.

Dumitru Dragomir a spus care sunt șansele ca Dan Șucu să plece de la Rapid: „Va ceda dacă îl aleargă ăștia pe șine”

În acest moment, gruparea din Giulești riscă să rateze accederea în cupele europene, după o serie de meciuri slabe în play-off-ul primului eșalon românesc.

Dumitru Dragomir a afirmat că Dan Șucu nu va pleca de la Rapid din motive financiare. Pe de altă parte, fostul președinte al LPF consideră că giuleștenii au nevoie de schimbări majore pentru a putea depăși situația complicată în care se află.

„Șucu trebuie să facă două lucruri. Cum se termină campionatul, în săptămâna următoare, să dea un anunț peste tot: selecție de copii de 12 ani din toată țara. Celor talentați le asigură școală, masă, educație, limbi străine. 60-70 de copii din toată țara: 25 de 12 ani, 25 de 14 ani, 25 de 15-16 ani.

Bazele sportive le-a făcut, dar nu sunt folosite cum trebuie. Și aș face obligatoriu unde are el bazele sportive câte un teren cu iarbă, cu gazon. Aș mai face rost de bani! Asta cu statul bine cu banii… Nimănui nu-i ajung banii, nici lui Musk.

Dacă nu-l pune pe Șumudică și face alt experiment, părerea mea este că va face o mare greșeală. Chiar dacă nu va lua titlul nici cu Marius Șumudică. Pentru că nici Șumudică nu poate să scoată el niște rezultate formidabile doar bătând din palme. Trebuie să-i aduci jucători de valoare”, a spus Dumitru Dragomir, potrivit publicației Fanatik.

Dumitru Dragomir nu crede că Dan Șucu va renunța la clubul Rapid: „Nu va ceda așa de ușor”

Întrebat fiind apoi dacă este de părere că Dan Șucu va renunța la club în decurs de doi-trei ani, Dumitru Dragomir a spus că acționarul majoritar din Giulești a investit prea mulți bani pentru a mai putea da înapoi. De altfel, Dan Șucu a cheltuit mai mult de 6 milioane de euro numai pe transferuri, conform sursei citate.

„Are două baze sportive unde e proprietar și unde a băgat bani mulți. Nu va ceda așa de ușor.

Numai dacă l-or alerga ăștia pe calea ferată și atunci cedează. Poate să se întâmple și asta”, a mai adăugat fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, potrivit sursei citate anterior.

Publicat: 30 04. 2024, 15:05
Actualizat: 30 04. 2024, 15:14