Gigi Becali, finanțatorul vicecampioanei FCSB, îl cota la 50 de milioane de euro pe talentatul Octavian Popescu. Totuși, Meme Stoica a dat de înțeles că tânărul jucător al roș-albaștrilor trebuie să lupte din greu pentru a fi titular.
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a avut un mesaj clar și răspicat pentru Octavian Popescu. Oficialul roș-albaștrilor l-a anunțat pe tânărul jucător al bucureștenilor că trebuie să își demonstreze calitatea pe teren pentru a-și asigura locul în primul 11.
„Octavian Popescu va trebui să lupte pentru titularizare, la momentul acesta, cu cel mai bun prieten al lui, David Miculescu. Asta nu e o problemă, pentru că sperăm să avem cât mai multe meciuri şi atunci vom apela la rotaţie.
După meciul cu Dinamo, jucăm în Bulgaria, apoi la Galaţi. E clar că nu putem juca cu aceiaşi jucători. Nu ştim ce se va întâmpla cu Olaru şi cu Coman, dacă îi vom recupera”, a declarat Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.
Anul trecut, Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, spunea că este dispus să-l vândă pe Octavian Popescu, însă numai pentru suma de 50 de milioane de euro.
„Să-l ia. Să dea 50 de milioane de euro. Voi râdeţi. Eu cer 50 de milioane de euro ca sa nu-l dau. (n.r. – Giovanni Becali îl vede cotat la 25 de milioane de euro) E ceea ce crede el. Să încerce, să vedem dacă se face. Giovanni crede bine cu 25 de milioane, dar eu fac ceea ce vreau eu”, a declarat Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER