Gigi Becali a explicat, în exclusivitate pentru ProSport, ce se întâmplă cu Andrea Compagno la FCSB. Omul de afaceri s-a convins de italian și a luat decizia cu privire la viitorul acestuia.
După ce a fost rezervă în partida cu U Cluj din runda a 11-a și trimis pe teren în repriza secundă, Andrea Compagno și-a recăpătat postul de titular la FCSB, iar sâmbătă a început din primul minut împotriva celor de la FC Botoșani.
Compagno a fost menținut pe teren pe tot parcursul jocului din etapa a 12-a, însă din nefericire nu a reușit să marcheze sau să ofere vreun assist. Singurul gol al roș-albaștrilor a fost înscris de mijlocașul Mihai Lixandru, care a fructificat o pasă decisivă trimisă de Florinel Coman.
În ultimele săptămâni, Andrea Compagno a părut tot mai tensionat, iar la meciul cu U Cluj chiar s-a supărat pe Alex Băluță la o fază, după ce acesta din urmă a refuzat să îi paseze și să îl lase cu poarta goală. Băluță a preferat să șuteze el, însă a ratat.
De asemenea, despre Andrea Compagno s-a tot vehiculat că ar putea fi vândut de Gigi Becali, mai ales că patronul FCSB nu a părut tocmai mulțumit de prestațiile atacantului și chiar l-a ironizat de câteva ori.
Însă, Gigi Becali a revenit la sentimente mai bune vizavi de Compagno și pare că italianul începe într-un final să îi intre la suflet. În exclusivitate pentru ProSport, Becali a transmis că este impresionat de Compagno, deoarece dă totul pentru FCSB:
„Compagno e normal să se supere. L-am adus să dea goluri, iar el vrea să marcheze meci de meci. Mie îmi place când se supără și se consumă, deoarece îmi dau seama că pune suflet și vrea să dea totul pe teren pentru echipa asta”, a declarat Gigi Becali, în exclusivitate pentru ProSport.
Pe 21 septembrie, Andrea Compagno a marcat o dublă în FC Hermannstadt – FCSB 2-2. În actuala stagiune, italianul are 4 goluri înscrise într-un total de 11 meciuri jucate în campionat.
După dubla marcată împotriva celor de la FC Hermannstadt, Andrea Compagno a vorbit deschis despre perioada mai puțin bună pe care o traversează în actuala stagiune.
„M-am bucurat, era important pentru mine. Se întâmplă, cred că e important să nu te oprești și să muncești, să ai mereu încredere. Încerc să ajut echipa chiar și dacă nu marchez. Asta e treaba mea ca atacant, dar nu trebuie să cedez și încerc să-mi ajut echipa. E o perioadă grea”, a spus Andrea Compagno, după FC Hermannstadt – FCSB 2-2.
În sezonul precedent, Andrea Compagno a marcat 21 de goluri, într-un total de 39 de meciuri jucate pentru FC U Craiova și FCSB.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER