:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F03%2FDinamo-01-scaled.jpg)
Duminică, 30 martie, are loc marele meci dintre Dinamo și FCSB, care contează pentru etapa 2 din play-off-ul Superligii, iar unii jucători ai campioanei sunt accidentați.
Atacantul Daniel Bîrligea va juca în derby-ul de pe Arena Națională, nu și fundașul central Joyskim Dawa. De asemenea, va absenta și Florin Tănase.
Superliga se reia la finalul acestei săptămână, după „vacanța” prilejuită de meciurile echipelor naționale. 14 jucători de la campioana FCSB au fost convocați, iar unii dintre aceștia au suferit accidentări.
Atacantul Daniel Bîrligea, care în acest sezon al campionatului a marcat 10 goluri pentru campioana FCSB, va fi pe teren din primul minut. El nu a mai fost pe teren de la jumătatea lunii februarie.
De asemenea, Adrian Șut, care s-a accidentat când a fost la naționala României pentru meciurile cu Bosnia-Herțegovina și San Marino, va fi supus unor investigații amănunțite, dar are șanse să joace împotriva lui Dinamo, scrie Fanatik.
Situația fundașului central Joyskim Dawa este mai specială. Accidentarea suferită la naționala Camerunului este destul de gravă, fiindu-i afectat genunchiul. Africanul este fotbalistul de la FCSB care a jucat cele mai multe în actuala stagiune competițională.
„Tănase va sta 3-4 săptămâni, probabil. Este o accidentare, o leziune musculară de ischiogambieri. E o pierdere, normal.
Dawa spune că medicii de la echipa naţională a Camerunului i-au spus că ar putea lipsi 3-4 săptămâni, miercuri vine şi o să vedem ce are. Probabil că spre final, nu e o problemă musculară, e o uşoară entorsă de genunchi”, a spus Mihai Stoica, președintele Consiliului de administrație de la FCSB, potrivit Prima Sport.
O veste bună vine dinspre Mihai Lixandru. Accidentat foarte grav la meciul cu PAOK Salonic, din etapa 2 a fazei principale din Europa League, el va fi în lotul campioanei României. Partida de duminică ar piutea fi prima pentru mijlocaș după cinci luni.
Dinamo și FCSB vor fi adversare pentru a patra oară în acest sezon, echipa lui Gigi Becali impunându-se de fiecare dată. În cele două meciuri de campionat, gruparea roș-albastră a câștigat cu 2-0 în deplasare (goluri marcate de Bîrigea în minutul 26 și Musi pe final de partidă), în runda 13, și cu 2-1 în retur (Alhassan 20, Gele 59, respectiv, Perica 18).
De asemenea, Dinamo și FCSB au fost adversare și în Cupa României, dar acolo lucrurile au stat mult mai rău pentru „câini”. Rivala de-o viață s-a impus cu un categoric 4-0, toate golurile fiind marcate în repriza secundă. Băluță a deschis scorul în minutul 56, după care au mai înscris Phelipe (70) și Ștefănescu (81, 88).
Până la urmă, succesul a fost doar unul de palmares, deoarece FCSB a ratat calificarea în sferturile de finală ale competiției, din Grupa B mergând mai departe Metalul Buzău și Universitatea Craiova.