Andrei Prepeliță a fost înlăturat de către FC Argeș de pe banca tehnică a primei echipe!
Ultimul meci al fostului jucător de la FCSB la cârma echipei din Trivale a fost împotriva celor de la Petrolul Ploiești, care s-a terminat cu victoria „lupilor galbeni”, scor 2-0.
Andrei Prepeliță a pregătit prima echipă a celor de la FC Argeș timp de aproape doi ani, fiind pus în funcție în luna ianuarie a anului 2021, totuși, în acte, „tehnicianul” era trecut ca antrenorul cu portarii.
Andrei Prepeliță i-a pregătit pe cei de la FC Argeș timp de aproape doi ani, însă în acte acesta era trecut ca și antrenor cu portarii.
Antrenorul în vârstă de 36 de ani nu are licență pentru a putea fi trecut ca și tehnician principal, iar aceasta a fost „portița” pentru ca Prepeliță să poată da indicații în timpul meciurilor, așa cum a apelat în trecut și Marius Croitoru.
După ultimul eșec, Consiliul Director de la FC Argeș a decis să îl îndepărteze pe Andrei Prepeliță de la prima echipă. Situația nu este terminată, iar potrivit surselor ProSport, Andrei Prepeliță nu are nicio clauză de reziliere, iar oficialii din Trivale îi vor propune fostului jucător de la FCSB și Universitatea Craiova să rămână antrenorul cu portarii. Totuși, „Prepe” nu se va ocupa de pregătirea goalkeeperilor de la formația violetă, aceasta fiind o variantă pentru ca tehnicianul să rămână deocamdată în cadrul clubului.
Până la numirea unui nou principal, Constantin Schumacher se va ocupa de pregătirea primei echipe a celor de la FC Argeș. Totuși, pe lista oficialilor din Trivale există deja un favorit: Costel Gâlcă.
„Printr-o decizie unanimă, C.D. a decis ca de mâine, marți, 25 octombrie a.c., antrenorul Constantin Schumacher să fie singura persoană care va organiza și va răspunde de programul de pregătire al echipei, care va avea libertatea să ia decizii tehnico-tactice și să își desemneze colaboratorii și care, de asemenea, va răspunde de rezultatele formației noastre pentru perioada următoare”, este o parte din mesajul Consiliului Director de la FC Argeș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER