Ce spunea Dorin Rotariu în 2014: „Sunt 100% dinamovist și nu vreau să fiu asociat cu Steaua!”
Dorin Rotariu spunea în martie 2014 că este „100% dinamovist” și că nu își dorește să fie asociat sub nicio formă cu echipa care la momentul respectiv încă purta denumirea de Steaua, actuala FCSB.
Ce spunea Dorin Rotariu în 2014: „Sunt 100% dinamovist și nu vreau să fiu asociat cu Steaua!”
La puțin mai mult de 9 ani de la acel moment, fotbalistul născut la Timișoara, în prezent în vârstă de 28 de ani, a semnat cu echipa patronată de Gigi Becali, la scurt timp după despărțirea de bulgarii de la Ludogorets, trecând peste declarațiile făcute în 2014.
La acel moment, Rotariu tocmai semnase un acord cu un nou impresar, care a dorit să îl ducă la actuala FCSB încă de atunci, fapt ce a generat o adevărată revoltă în rândul fanilor lui Dinamo.
După doar câteva zile, fotbalistul a avut o întâlnire cu Ionuț Negoiță, acționarul majoritar de atunci al clubului din „Ștefan cel Mare, și Constantin Anghelache, președintele „câinilor” la acea vreme, întâlnire la care a fost însoțit de tatăl său și în urma căreia a decis să rupă înțelegerea respectivă și a anunțat că nu are de gând să semneze cu rivala bucureșteană.
A fost o decizie pripită când am semnat (n.r. cu impresarul respectiv). Eu sunt 100% dinamovist și nu vreau să fiu asociat cu Steaua (n.r. actuala FCSB)”, a spus Dorin Rotariu atunci, pentru ProSport.
Gigi Becali a confirmat această mutare de senzație făcută de FCSB pe piața transferurilor
Patronul vicecampioanei României a vorbit pentru ProSport despre acest subiect și a dezvăluit că Rotariu a fost dorit insistent înapoi la Dinamo în această perioadă.
„Dorin Rotariu va intra direct titular la FCSB! O să joace din primul meci al nostru, cu FC Voluntari. Ce probleme să fie cu fanii? Sunt convins că suporterii noștri o să-l primească foarte bine! Dinamo s-a rugat de el în genunchi, dar nu s-a dus acolo”, a spus Gigi Becali.
De asemenea în exclusivitate pentru ProSport, Marian Iancu, fostul patron de la Poli Timișoara, a apreciat că FCSB a reușit o mutare excelentă prin aducerea lui Dorin Rotariu.
Dorin Rotariu are calități fizice foarte bune și provine dintr-o familie fantastică. El este cu adevărat un jucător devotat fotbalului. Prin urmare, mutarea făcută de Gigi Becali este una foarte bună pentru FCSB.
Este bine și pentru el, pentru că poate reintra în circuitul naționalei României. Subliniez, un transfer foarte bun pentru Steaua (n.r. FCSB), așa cum îi spun eu”, a spus Marian Iancu.