Ce star și-a luat Gigi Becali! Transferul care poate schimba totul la FCSB: fotbalistul a declanșat nebunia la aeroport și poate să deschidă calea altor achiziții de top | VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 3 poze

Siyabonga Ngezana, jucătorul din Africa de Sud, a fost tratat ca un adevărat star pe aeroport înainte să plece către stagiul de pregătire al lui FCSB din Olanda.

Ce star și-a luat Gigi Becali! Transferul care poate schimba totul la FCSB fotbalistul a declanșat nebunia la aeroport și poate să deschidă calea altor achiziții de top

FCSB i-a transferat pe Alexandru Băluță, Damjan Djokovic și Siyabonga Ngezana în această vară, iar fotbalistul din Africa de Sud este ultimul care a ajuns în stagiul de pregătire din Olanda al vicecampioanei României deoarece a trebuit să își aștepte viza.

Pentru Siyabonga Ngezana este prima plecare din Africa de Sud, acesta evoluând până acum doar în țara natală, iar acest lucru s-a văzut. Fundașul central al lui FCSB a fost acompaniat de toată familia la aeroport, iar cei apropiați fotbalistului au făcut un adevărat spectacol.

Membrilor familiei lui Siyabonga Ngezana li s-au alăturat și angajații aeroportului, dar și ceilalți călători care se aflau la acea oră în zona în care rudele fundașului central sud-african făceau spectacol.

Cum este descris Siyabonga Ngezana în Africa de Sud

După ce Gigi Becali a ajuns la un acord cu Kaizer Chiefs pentru transferul lui Siyabonga Ngezana, clubul din Africa de Sud a postat un mesaj de despărțire pentru fotbalistul sud-african pe care îl descriu ca fiind un „fundaș central puternic”.

„Un produs al Academiei noastre, el ajunge la multipla campioană a României după șapte sezoane petrecute la prima noastră echipă.

Fundaș central puternic, a avut cea mai consistentă campanie în sezonul 2020-2021, când a jucat cu regularitate în competițiile interne și a evoluat în aproape toate meciurile Amakhosi până în finala Champions League.

Rămâne un model de profesionist care a arătat mereu seriozitate, s-a antrenat din greu și a dat tot ce a avut mai bun”, au scris sud-africanii de la Kaizer Ciefs.

Cotat de site-urile de specialitate la 750.000 de euro, Siyabonga Ngezana a semnat cu FCSB un contract valabil până în vara lui 2027, cu opțiunea clubului de a prelungi înțelegerea pentru încă două sezoane. Fundașul central sud-african a jucat până în prezent doar la Kaizer Chiefs, echipă pentru care a bifat 123 de meciuri, a dat șase goluri și a oferit o pasă decisivă.

Publicat: 02 07. 2023, 09:12
Actualizat: 02 07. 2023, 10:04