Gigi Becali a reușit să îl transfere pe Daniel Bîrligea la FCSB, după ce s-a luptat cu Dan Șucu, patronul Rapidului, pentru realizarea acestei mutări. Latifundiarul din Pipera s-a arătat deranjat de ceea ce a făcut Dan Șucu și a dezvăluit că acesta i-a propus să îi cedeze un jucător de la FCSB.
Conform celor relatate de Gigi Becali, se pare că Dan Șucu i-a propus patronului de la FCSB să i-l vândă pe Malcom Edjouma, dar latifundiarul din Pipera a refuzat imediat această idee.
Gigi Becali este extrem de fericit după ultimul transfer pe care l-a făcut la FCSB. Latifundiarul din Pipera a reușit să-l cumpere pe Daniel Bîrligea, de la CFR Cluj, în schimbul sumei de două milioane de euro.
Patronul campioanei României a avut mari emoții, întrucât pe fir a intrat și Dan Șucu, patronul Rapidului, care i-a făcut o ofertă lui Nelu Varga.
Imediat după ce vârful de atac s-a înțeles cu FCSB, Gigi Becali s-a arătat dezamăgit de cum a procedat Dan Șucu și a dezvăluit că patronul giuleștenilor i-a făcut o propunere inedită în vara anului trecut, când a vrut să îl cumpere pe Malcom Edjouma.
„Au fost atâtea emoții pentru că s-a băgat domnul Șucu, dar așa ceva nu se face. Nu credeam la început, dar apoi l-am sunat și mi-a zis că da. Concurența e concurență, dar când omul semnează un contract, nu te mai bagi. El e om de calitate, dar are anumite principii care sunt urâte. Fratele mai mare, domle’, că-l vrea pe Malcom. I-am zis, Dane, nu pot să ți-l dau pe Malcom pentru că noi suntem concurenți, n-avem cum, e război.
Eu nu sunt așa, mi-a zis, dar el face lucruri mai urâte. Fratele mai mare a semnat un contract și tu vii ca să ce, să coste câteva sute în plus? Nu mai contează acum, dar a costat mai mult”, a declarat Gigi Becali, marți dimineață, la întâlnirea cu jurnaliștii.
Gigi Becali a vorbit despre afacerea pe care a făcut-o cu Nelu Varga și crede că patronul celor de la CFR Cluj a luat cea mai bună decizie în momentul în care a ales să îl cedeze pe Daniel Bîrligea la FCSB.
„O să vedeți voi cine este Bîrligea. CFR a făcut cea mai tare afacare. Peste câteva luni semna cu oricine gratis. Nu avea ce să facă Varga.
Are și 15% procente și multe bonusuri. Am pus o clauză de confidențialitate și dacă spun ceva din contract, trebuie să dau 30.000 de euro penalizare. Nu vreau!”, a mai spus Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER