Ce transfer i-a recomandat lui Gigi Becali fostul jucător al roș-albaștrilor: „Au nevoie de Hagi”
Adrian Pitu, fostul fotbalist al Stelei în vârstă de 47 de ani, a vorbit despre fotbalistul care i-ar lipsi lui Gigi Becali pentru a face performanță.
Fostul fotbalist român crede că celor de la FCSB le-ar lipsi „un Hagi”, un „număr 10” care să coordoneze jocul și care să facă diferența în jocurile 1 la 1.
Adrian Pitu îi recomandă lui Gigi Becali „un Hagi”
Adrian Pitu a vorbit, pentru Orange Sport, despre „piesa” care lipsește din puzzle-ul celor de la FCSB pentru a reuși performanțe notabile atât în campionatul intern, cât și în Europa. Fostul fotbalist din Ghencea a accentuat ideea că lui FCSB îi trebuie un „creier”, un fotbalist care să dea randament bun în duelurile individuale în faza de atac și să creeze senzația de superioritate numerică.
În opinia fostului fotbalist român, campionatul României este sărac din acest punct de vedere. „Pitonul” crede că astfel de jucători care să facă diferența au dispărut nu doar din România, ci și din străinătate. De aceea, orice echipă care ar găsi un asemenea fotbalist ar fi câștigată pe toate planurile și, implicit, mult mai valoroasă.
„Lor le trebuie un număr 10 la Steaua (n.r. – FCSB), ca orice echipă, un Hagi, trebuie un jucător care să poată face diferenţa. Joci împotriva celor de la CFR, om la om, dacă ai unul care scapă de adversar, e superioritate numerică.Trebuie cineva, nu mai sunt fotbalişti”, a declarat Adrian Pitu.
Daniel Bîrligea nu trebuie lăsat „singur”, dacă vrea să fie golgheterul celor de la FCSB
Adrian Pitu a mai spus că Daniel Bîrligea ar avea nevoie de ajutor din partea altor fotbaliști, dacă vrea să înscrie cât mai multe goluri. În ciuda faptului că Gigi Becali a plătit două milioane de euro pentru atacantul care are calități vizibile, fostul fotbalist consideră că FCSB are nevoie și de un bun pasator.
„Bîrligea e vârf, trebuie să dea ăia (n.r. – pase) ca să o bage în aţe, Bîrligea e vârf. La Steaua (n.r. – FCSB) e diferit, nu e ca orice echipă. Dacă se adaptează şi e primit bine…”, a mai spus Adrian Pitu, pentru aceeași sursă.
CFR Cluj l-a transferat pe Daniel Bîrligea în 2022 de la Ternamo pentru doar 100.000 de euro. Potrivit Transfermarkt, fotbalistul este cotat la 1,6 milioane de euro.
Imediat ce campionatul intern se va relua, după pauza competițională datorată jocurilor echipelor naționale, FCSB va juca derby-ul cu CFR Cluj. Meciul se va juca la Cluj-Napoca, duminică, 15 septembrie, de la ora 21:00.