Un fotbalist care a făcut parte din echipa lui Gică Hagi este protagonistul unui transfer de ultimă oră. Jucătorul a semnat cu o fostă campioană a României
Transferul a fost anunțat oficial de către club, fotbalistul fiind adus pentru a pune umărul la promovarea echipei în primul eșalon al fotbalului românesc.
Dani Coman și Nicolae Dică sunt puși pe fapte mari la FC Argeș. Cei doi doresc să construiască o echipă care să lupte la promovare cu șanse reale și au început deja să dea mai multe lovituri pe piața transferurilor.
Recent, fosta campioană a României a anunțat că a ajuns la o înțelegere cu Kevin Doukoure, fotbalist care a trecut și prin curtea lui Gică Hagi, la Farul Constanța, în sezonul 2022-2023, când constănțenii deveneau campionii României.
„Bienvenu au FC Argeș, Kevin Doukoure! Bine ai venit, Kevin! FC Argeș bifează o nouă mutare și îl aduce pe Kevin Doukoure, fostul jucător al celor de la U Cluj și campion al României cu Farul. Înțelegerea acestui cu echipa noastră se va întinde pe două sezoane. Kevin este născut pe 30 martie 1999 și are 1.78 m înălțime. Mult succes în tricoul alb-violet!”, transmite FC Argeș, prin intermediul unui comunicat.
Mijlocașul central este născut în Coasta de Fildeș și a fost crescut de AFAD Djékanou, o academie din țara natală, după care a făcut pasul spre fotbalul european în 2020 la vârsta de 20 de ani, când a semnat cu Tabor Sezana, formație care evolua în prima ligă din Slovenia. În cei doi ani și jumătate petrecuți în Slovenia, Doukoure a bifat 74 de partide, marcând două goluri și oferind două assist-uri.
La începutul sezonului 2022-2023, fotbalistul a fost transferat la Farul Constanța și a avut parte de un sezon de excepție alături de gruparea de la malul Mării Negre. Acesta a fost utilizat în 22 de partide și în cinci meciuri din play-off-ul la finalul căruia Farul a reușit să câștige titlul de campioană în Superliga. Totodată, a evoluat și în trei partide din Cupa României. Pe parcursul sezonului în care a luat titlul cu marinarii, mijlocașul a marcat un singur gol și a oferit două pase decisive.
În sezonul trecut, Kevin Doukure a evoluat în Superligă pentru Universitatea Cluj. A jucat 33 de meciuri și a dat o pasă de gol în tricoul alb-negru. În prezent, fotbalistul este cotat de platforma de specialitate Transfermarkt la suma de 500.000 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER