Ce va urma la CFR Cluj dacă Nelu Varga se retrage din fotbal! Acționarii anunță viitoare negocieri cu alți investitori de top și prezic colapsul financiar pe termen scurt: „Dacă își duce decizia la final, ne paște un mare dezastru!” | EXCLUSIV
Ștefan Gadola, unul dintre acționarii CFR-ului a spus pentru ProSport că familia îi cere lui Neluțu Varga să se gândească mai mult la sănătatea sa, nu la fotbal!
Ce va urma la CFR Cluj dacă Nelu Varga se retrage din fotbal! Acționarii anunță viitoare negocieri cu alți investitori de top și prezic colapsul financiar pe termen scurt
Neluțu Varga a anunțat prin intermediul celor de la Digi, după finalul partidei cu Craiova lui Mihai Rotaru, 1-1, că se va retrage din fotbal, dar va face plângeri penale împotriva arbitrilor și a celor de la FRF.
ProSport a luat legătura cu unul dintre acționarii de la CFR Cluj, Ștefan Gadola, iar acesta a vorbit despre decizia lui Neluțu Varga! A precizat că totul are o limită și este inadmisibil să se greșească atât de mult împotriva CFR-ului, deși sistemul VAR este implementat în România.
Gadola mai susține că este inadmisibil cum se trag liniile de către cei care analizează în camera VAR!
„De insolvență nu se pune problema, dar dacă Varga își menține decizia retragerii, atunci o să fie dezastru pentru CFR Cluj!”
Ștefan Gadola a dezvăluit pentru ProSport că la ultima discuție pe care a avut-o cu Neluțu Varga i-a cerut acestuia să nu se mai consume atît de mult, deorece în joc este și sănătatea sa.
„Nu am vorbit aseară cu Neluțu deoarece dânsul era prea supărat, dar eu unul îl înțeleg pe el fiindcă știu cât suflet pune și cât se consumă. La ultima discuție dintre noi doi, chiar i-am cerut să nu se mai consume atât, pentru că știți foarte bine că a avut mari probleme de sănătate. Și fiți convinși că și pe el familia pune presiune să se retragă, deoarece cei din familie știu că acesta se consumă prea mult și nu are voie să se enerveze. Dar nu ai cum să nu te enervezi când vezi că tu bagi banii familiei tale în fotbal și esti arbitrat în halul ăsta. Eu am militat pentru aducerea sistemului VAR în România, dar nici în cele mai negre vise nu credeam că o să fim dezavantajați în halul ăsta. Eu nu știu ce fel de oameni pot cei de la FRF să pună în cabina aia VAR, dar dacă alea sunt linii trase profesionist, atunci eu ce naiba să mai comentez? Zici că sunt liniile de bicicletă de pe străzile de prin Cluj, dar și alea sunt trase mai bine. Fază de fază, atunci când ajungem la VAR noi suntem dezavantajați în ultimul hal”, a spus Ștefan Gadola.
Acesta a continuat: „Până și domnul Porumboiu, cel pe care nu îl puteți acuza că e un om pro – CFR ne-a dat dreptate. Eu cred că FRF-ul s-a săturat de noi și nu ne mai vrea campioană. Astfel, nu îmi explic cum se poate greși în halul ăsta împotriva noastră. Nu se pune problema de insolvență la CFR, dar dacă domnul Varga își va duce decizia retragerii până la final, atunci ne va paște un mare dezastru”.
Până o să ne repliem ca să găsim alt om care să investească la CFR Cluj o să mai dureze, iar timpul nu va ierta pe nimeni. Nu găsești peste tot oameni care să fie dispuși să bage în fotbal atâția bani, iar apoi să aibă parte și de asemenea arbitraje. Este foarte grav dacă oamenii de fotbal din România au început să anunțe unul câte unul că vor să se retragă. Conducerea FRF trebuie să își pună un mare semn de întrebare – Ștefan Gadola, acționar CFR Cluj