Ce vrea să facă primăria din Arad cu gazonul pe care a jucat UTA: „Vrem să terminăm cât mai repede”

Redactor:
Călin MNERIE
Ce vrea să facă primăria din Arad cu gazonul pe care a jucat UTA: „Vrem să terminăm cât mai repede”
  • Publicat:
  • Actualizat:

UTA Arad nu s-a despărțit sub cele mai fericite auspicii de publicul arădean până la iarnă. Echipa lui Mircea Rednic a remizat, 0-0, cu FC Voluntari, înainte de a pleca în „exil” la Oradea. Pe arena „Francisc Neuman” a demarat operațiunea de înlocuire a gazonului. Acesta fusese montat în urmă cu doar trei ani, la inaugurarea noului stadionul de 14 milioane de euro al Aradului, dar echipa arădeană și orașul s-au făcut de râs cu el în ultimele două ierni.

Lucările au început duminică

Primarul orașului de pe Mureș a ținut să le arate suporterilor că nu s-a pierdut nici o zi în plus și că firma Sport Fields a intrat în pâine chiar în prima zi a lunii octombrie, cu toate că era duminică. Tot Călin Bibarț susține că lucrările de „decopertare” a vechiului gazon se vor face ca la carte, pentru ca sistemele de degivrare, irigare sau drenaj să fie refolosite la alte baze sportive ale primăriei arădene. Și gazonul sau mai bine spus amestecul de pământ cu iarbă ar putea fi refolosit inclusiv de arădenii de rând, dar și de autorități pentru „a se completa cu el în sensuri giratorii, spații verzi…”.

Ceea ce rămâne din gazonul de pe „Francisc Neuman” poate ajunge oriunde în Arad

Așadar, Bibarț nu a preluat moda caserolelor cu gazon de la Gheorghe Falcă, predecesorul său, dar ar dori să-i facă pe fani sau pur și simplu pe cei care au nevoie în refolosirea ierbii de pe „Neuman”. „Lucrările de înlocuire a gazonului la stadionul Francisc Neuman presupun și îndepărtarea gazonului vechi. Pentru că acesta este în continuare productiv și dorim să oferim posibilitatea refolosirii lui de către cei interesați, anunțăm Asociațiile de proprietari sau alți doritori din Arad că amestecul rezultat din această operațiune, care este optim pentru diverse spații verzi, poate fi obținut direct de la stadion, de luni până vineri, săptămâna aceasta, zilnic între orele 9 și 15, contactându-se reprezentantul Recons (intrarea prin parcarea din spate a stadionului). Pentru informații suplimentare puteți suna și la 0745 500 889” – a scris Călin Bibarț pe contul de Facebook.

Bibarț: „Vrem să terminăm cât mai repede și să avem cât mai multe meciuri frumoase la Arad”

Cât despre lucrările propriu-zise de schimbare a vechiului gazon cu unul nou, adus din Italia și care e în proporție de 15% hibrid, edilul Aradului încearcă să le grăbească pe cât posibil. Termenul din contract este luna martie a anului 2024, însă Bibarț ar dori ca UTA să-și joace din nou meciurile de acasă la Arad cât mai repede, poate chiar în luna decembrie a acestui an. „E 1 octombrie, chiar dacă e duminică, așa cum am promis, ne apucăm să schimbăm gazonul pe stadionul UTA. Deoarece vrem să terminăm cât mai repede, iar echipa să nu joace foarte multe meciuri în deplasare din cele programate acasă. Recuperăm acest gazon, nu s-au făcut caserole, rulouri sau altceva, pentru că ar fi durat foarte mult. Am vorbit cu constructorii și cu cei de la spații verzi, gazonul se frezează și se va completa cu el în sensuri giratorii, spații verzi.

Prin urmare, iarba o recuperăm, la fel și sistemul de irigare, pe care îl vom folosi la bazele noastre sportive. La fel și sistemul de degivrare, dacă se poate recupera o vom face și ne va fi de folos la bazele sportive. Cu siguranță, trebuie să iasă un gazon bun, Aradul și Primăria face toate eforturile – și cu stadionul și cu gazonul – pentru a avea o echipă în prima divizie. Rămâne să confirme echipa și antrenorii că toate aceste investiții ale arădenilor merită. Ne dorim cât mai multe meciuri frumoase la Arad”, au fost precizările lui Bibarț. UTA va disputa cel puțin șase partide pe arena „Iuliu Bodola”, din Oradea, cele de campionat cu Rapid, Dinamo, Oțelul Galați și Hermannstadt și două de Cupă, cu U. Craiova și FC Voluntari. Ecchipa arădeană speră să inaugureze noul gazon chiar înainte de sărbătorile de iarnă, când e programată întâlnirea cu campioana Farul Constanța.

Ce lucrări se mai fac la stadion pe lângă înlocuirea gazonului?

Vă reamintim, Consiliul Local Municipal Arad a alocat 12 milioane de lei pentru o operațiune complexă ce presupune următoarele (cităm din proiect): refacerea sistemului de drenaj, refacerea sistemului de degivrare, refacerea substrat de bază, refacerea substrat de cultură, refacerea sistemului de irigații.

La aceastea se adaugă dotări, echipamente și utilaje pentru întreținere suprafață de joc (sisteme lămpi UV, ventilatoare de aer cu umidificare, mașini de tuns iarbă cu cuțite elicoidale, aerare, etc).

Însă, pe lângă înlocuirea gazonului, se vor mai opera și altfel de lucrări la arena „Francisc Neuman”, cum ar fi înlocuirea ventilației la tribuna A sau reconfigurarea sistemului de canalizare, în așa fel încât să nu mai existe inundații la demisolul stadionului în zilele cu precipitații abundente.

Călin MNERIE / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×