Nelu Varga a sperat să dea lovitura cu transferul lui Yevgen Konoplyanka, însă patronul lui CFR Cluj pare să își fi luat cea mai mare țeapă cu ucraineanul trecut pe la Sevilla.
Yevgen Konoplyanka (34 de ani) a ajuns la CFR Cluj pe 25 iulie 2023 și mai are contract cu fosta campioană a României până în iunie 2025, cu opțiune de prelungire pentru încă un an, însă ucraineanul cotat de site-urile de specialitate la 500.000 de euro nu a reușit să se impună la gruparea finanțată de Nelu Varga.
Yevgen Konoplyanka a jucat în 19 minute pentru CFR Cluj din iulie 2023 până în prezent, dintre care 15 în preliminariile Conference League și patru în Superliga, iar acum a dispărut din lotul fostei campioane a României.
După ce nu a mai jucat în Superliga de pe 21 august 2023, Yevgen Konoplyanka a dispărut din lotul celor de la CFR Cluj, iar Cristi Balaj, președintele echipei din Gruia a anunțat ce se întâmplă
Konoplyanka nu a fost în lot cu Rapid pentru că a avut anumite probleme medicale. S-a decis să facă recuperarea. La fotbal jucătorii se mai și accidentează. Încă este la noi”, a spus Cristi Balaj, președintele echipei din Gruia, potrivit Fanatik.
Transferul lui Konoplyanka la CFR Cluj poate fi asemănat cu cel al lui Julio Baptista, fostul fotbalist de la Real Madrid care s-a aflat sub contract cu CFR Cluj din august 2018 până în martie 2019, perioadă în care a bifat doar 3 prezențe.
„Konoplyanka a avut probleme fizice la ultimul antrenament. Îmi pare rău pentru el. Cu Sepsi a fost pe bancă, dar acum trebuie să facă iar o pauză”, spunea și Andrea Mandorlini, la o conferință de presă.
Cotat de site-urile de specialitate la 500.000 de euro, Yevgen Konoplyanka a jucat pe parcursul carierei la echipe precum Dnipro Dnipropetrovsk, FC Schalke 04, Sevilla FC, Șahtior Donețk și Cracovia.
Acesta a fost numit cel mai bun jucător al Ucrainei în 2010 și 2012, iar în sezonul 2015-2016 a câștigat Europa League alături de Sevilla. Ucraineanul mai are un trofeu câștigat cu Șahtior Donețk în sezonul 2019-2020.
Konoplyanka a adunat 87 de selecții și 21 de goluri în tricoul echipei naționale a Ucrainei, acolo unde a debutat pe 25 mai 2010 într-un meci câștigat de ucraineni pe stadionul Stanislav Sukhina cu Lituania, scor 4-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER