Ceartă între Boupendza şi Petrila pe gazon. De ce s-au contrat vedetele lui Şumudică în fața miilor de fani la Rapid – UTA

Ceartă între Boupendza şi Petrila pe gazon. De ce s-au contrat vedetele lui Şumudică în fața miilor de fani la Rapid – UTA
Foto: SPORT PICTURES
  • Publicat:
  • Actualizat:

Boupendza şi Petrila s-au certat pe gazon, în fața miilor de fani la Rapid – UTA, la jumătatea reprizei secunde a meciului din Giulești.

La această oră este în plină desfășurare meciul dintre Rapid și UTA care contează pentru etapa a 16-a a Superligii, a doua a returului sezonului regulat.

Motivul pentru care Boupendza şi Petrila s-au contrat pe gazon în timpul meciului Rapid – UTA

Echipa gazdă conduce cu 2-0, golurile fiind marcate de Pașcanu în minutul 49 și Boupendza, în minutul 72, din penalty. La faza care a precedat cea de-a doua reușită a gazdelor, a avut loc o ceartă pe gazon între două dintre vedetele lui Marius Şumudică.

Atacantul camerunez a fost faultat în careu, iar după ce arbitrul de centru Szabolcs Kovacs a indicat punctul cu var, Petrila a luat mingea să bată. Boupendza a cerut-o, dar „decarul” echipei din Giulești o ținea la spate.

Pe banca de rezerve, tehnicianul Rapidului nu înțelegea ce se întâmplă, dar nu a fost nevoie să intervină, pentru că Petrila a cedat, iar Boupendza a executat și a înscris. Cu destule emoții, însă, pentru că mingea l-a atins pe portarul Popa.

În minutul 64 a avut loc alt moment tensionat. Antrenorul Marius Șumudică a decis să-l înlocuiască pe Clinton N’Jie cu Rareș Pop. La ieșirea de pe teren, atacantul african l-a întrebat pe tehnician, prin semne, de ce l-a scos.

Șumudică, însă, l-a ignorat, dar jucătorul a continuat să ceară explicații când a ajuns în dreptul băncii de rezerve. Atacantul s-a dus, chiar, spre tehnician, continuând să vocifereze, și s-a calmat abia după ce a văzut că antrenorul nu îi răspunde.

Marius Șumudică i-a trimis în teren pentru acest meci pe Siegrist – Cr. Manea, Ignat, Pașcanu – Onea, Hromada, Christensen, Borza – N’jie, Boupendza, Petrila.

De partea cealaltă, Mircea Rednic a apelat la serviciile lui R. Popa – Dozi, Conte, Poulolo, Trif – Ghezali, Machado, Fabry – Costache, Kadiri, Omondi.

Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Franța va oferi Ucrainei două miliarde de euro sub formă de ajutor militar suplimentar
Franța va oferi Ucrainei două miliarde de euro sub formă de ajutor militar suplimentar
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat. Nu am știut că...”
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat.…
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid:
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid: "De când am venit, am…
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru…
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil.
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil. "Suntem noi, ăștia de 75 de ani"
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns să aibă după ce a rămas fără întreaga avere
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns…
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
ITP 2025. Mașinile respinse automat de RAR. Șoferii sunt obligați să verifice singuri
ITP 2025. Mașinile respinse automat de RAR. Șoferii sunt obligați să verifice singuri
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Chefi la cuțite, 26 martie 2025. Cine a câștigat a noua amuletă. Un concurent a primit cuțitul de aur. Ce concurenți au uimit
Chefi la cuțite, 26 martie 2025. Cine a câștigat a noua amuletă. Un concurent a primit cuțitul de aur. Ce…
×