Mascota celor de la CFR Cluj are pe piept stema unei grupări maghiare de fani ai clubului clujean. Înfățișarea mascotei a pornit discuții tot mai controversate.
Cefi, mascota celor de la CFR Cluj, a creat discuții controversate între români și maghiari. Mascota clubului clujean încearcă să reprezinte un controlor de tren, marele simbol al „feroviarilor” de la CFR Cluj. Pe bluza mascotei se pot observa bine două steme: a „Peluzei Vișinii” și a celor de la KVSC Hírek, grupul de ultrași maghiari. Pagina „Revista ULTRA” a venit cu opinie extrem de controversată în legătură mascota clubului din Gruia.
„Probabil din acest sezon, la CFR Cluj, a apărut o mascotă care pare să refacă armonia dintre români și maghiari, din moment ce pe pieptul acesteia se regăsesc la loc de cinste logo-urile celor două grupuri de susținători care se consideră ultras:
Peluza Vișinie, cea care afișează tricolorul românesc pe gard, precum și KVSC Hírek, susținătorii maghiari și deseori șovini față de compatrioții noștri, cel puțin în trecut.
Așteptăm cu interes să vedem dacă suporterii din Gruia vor fraterniza și vor sărbători împreună atât pe 1 Decembrie, cât și pe 15 Martie (n.r. – ziua internațională a maghiarilor de pretutindeni), pentru o armonie deplină. Să fie pace-n lume! Nem tudom, Cefi!”, a fost mesajul radical postat de cei de la Revista ULTRA.
Andrea Mandorlini, antrenorul celor de la CFR Cluj, a vorbit despre victoria din meciul cu UTA Arad, scor 3-1. Tehnicianul italian s-a arătat a fi foarte bucuros și a ținut să își felicite jucătorii.
„Sunt foarte fericit, a fost o partidă foarte dificilă, dar vremea ne-a pus probleme. Jucătorii au făcut un meci bun și le dedicăm victoria suporterilor care au venit la meci. Mai avem până vom fi la 100%, mai sunt și jucătorii care abia au venit și au nevoie să se adapteze. Era fundamental să câștigăm în această etapă.
Perioada de mercato este una lungă, a venit Tachtsidis pe care îl știu de la Verona, dar pas cu pas cred că vom crea o mentalitate de campioni. Meciul cu Adana va fi foarte greu, meciul cu UTA ne-a pregătit bine. De mâine ne vom gândi doar la acel meci”, a declarat Andrea Mandorlini.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER