Universitatea Craiova păstrează tradiţia de a invita glorii, foşti jucători reprezentativi, ori pur şi simplu personalităţi care fac cinste urbei în orice domeniu pentru a da lovitura de start la meciurile disputate de alb-albaştri pe „Ion Oblemenco”. Peste 100 de persoane care au reprezentat cu onoare Bănia au intrat în grupul select al „ambasadorilor Universităţii Craiova”.
La derby-ul cu FCSB, programat azi, de la ora 21.00, pe „Ion Oblemenco”, la centru se vor afla pentru a da simbolic lovitura de start doi dintre mijlocaşii care le-au intrat la suflet fanilor din Bănie, deşi nu sunt produse ale Olteniei: Cristi Vasc (55 de ani) şi Romulus Buia (54 de ani) vor reapărea după zeci de ani în faţa suporterilor Ştiinţei. Ambii foşti fotbalişti au fost extrem de apreciaţi în Bănie, iar plecarea lor a stârnit regrete printre suporterii olteni, mai ales că amândoi şi-au continuat carierele cu evoluţii la nivel bun la alte echipe.
Mai în glumă mai în serios, fanii Ştiinţei au propus, pe reţelele de socializare, ca Vasc şi Buia să nu lovească mingea doar simbolic, ci să le ia locul lui Mitriţă şi Ivan în teren, ţinând cont de prestaţiile şi implicarea acestora în meciurile din ultima perioadă. „De ce doar simbolic? Să rămână în teren, poate scoatem un egal măcar cu FCSB” era unul dintre mesajele postate de pe pagina de facebook a Universităţii Craiova.
Romulus Buia a evoluat în două perioade pentru Universitatea Craiova, în 1994-1995 şi între 1996-1998. Prima dată fusese împrumutat de patronul Craiovei de atunci, George Constantin Păunescu, de la formaţia belgiană Germinal Ekeren.
Romică Buia şi Cristi Vasc a făcut parte din cea mai valoroasă generaţie pe care a avut-o Universitatea Craiova după Revoluţie, întrecând-o ca exprimare, pe cea care a adus titlul în în Bănieîn 1991. Cu Gică Craioveanu, Ovidiu Stângă, Jerry Gane, Romică Buia, Cristi Vasc, Gabi Popescu, Corneliu Papură, Dumitru Mitriţă, Augustin Călin, Emil Săndoi, Adrian Pigulea, Silvian Cristescu, Adi Ungur, Daniel Mogoşanu, Radu Niculescu, Nicolae Zanfir, Remus Ganea, portarii Eugen Vodă şi Dorin Arcanu, echipa antrenată atunci de Victor Piţurcă s-a luptat cu Steaua pentru titlu, terminând însă pe locul secund.
Romică Buia a adunat 74 de meciuri şi 11 goluri pentru Ştiinţa, în timp ce Cristi Vasc a strâns, între 1992-1994, 62 de meciuri în tricoul alb-albastru, el trecându-şi în palmares şi Cupa României, în 1993, marcând un gol şi în finala cu Dacia Unirea Brăila. El a venit în Bănie de la FC Maramureş, iar după plecarea de la Ştiinţa a jucat ani buni la FC Braşov şi FC Naţional.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER