Cei doi fotbaliști de 10.000.000 de euro pe care îi are Gigi Becali la FCSB. Nu sunt Olaru și Coman: „Atât aș da eu”
Cei doi jucători de 10.000.000 de euro pe care îi are patronul de la FCSB nu sunt Darius Olaru și Florinel Coman. Dumitru Dragomir face afirmații surprinzătoare despre fotbaliștii vicecampioanei.
Dumitru Dragomir este de părere că Matei Ilie (21 de ani), legitimat la CFR Cluj, este cel mai promițător fotbalist din primul eșalon al României, dar și că el este mai bun decât Florinel Coman, vedeta vicecampioanei. De altfel, fostul președinte al LPF a spus că Mihai Lixandru și Adrian Șut ar merita să fie vânduți pe 10 milioane de euro.
Cei doi fotbaliști de 10.000.000 de euro pe care îi are Gigi Becali la FCSB. Nu sunt Olaru și Coman: „Atât aș da eu”
Mai mult, fostul șef al LPF a făcut o comparație între Matei Ilie și Radu Drăgușin, spunând că fotbalistul formației din Gruia are șanse să fie vândut pe o sumă de 7 milioane de euro.
„Lixandru şi Şut sunt de bani mulţi. Trebuie să îi iei pe amândoi. Aş da 10 milioane de euro pe cei doi. Atât aş da eu.
Matei Ilie merge spre 7 milioane de euro. Cu cine vorbiţi voi? Este peste toţi. Are 20 de ani, 1,90 şi ceva, de picior stâng. Se duce în Anglia şi joacă. Eu zic că acum e de nivelul lui Drăguşin. Da, l-am pus peste Coman. Eu spun peste 7 milioane. De departe are cel mai mare potenţial dintre jucătorii români.
La preţ mare l-aş pune şi pe portarul de la Steaua. Târnovanu, cam 4-5 milioane de euro. Baiaram este de 1-2 milioane de euro. Rrahmani este atacant de 1,5 milioane de euro.
Krasniqi este de 500-600.000 de euro, iar Bauza ar fi de 1,5 milioane de euro. Louis Munteanu este de peste 1,5 milioane de euro, se poate duce în 3 milioane de euro. Otele e jucător de forţă, de asta e peste Munteanu.
Cojocaru de la Farul se poate duce acum peste 3 milioane de euro. Lasă acum, în viitor nu ştiu. Otele nu poate să joace cu mijlocaşii pe care îi are. E jucător de campionatul englez sau german”, a declarat Dumitru Dragomir, conform Fanatik.
Florinel Coman pleacă de la FCSB
Florinel Coman este pe cale să plece de la echipa patronată de Gigi Becali. Atacantul „roș-albaștrilor” ar fi ajuns la un acord cu Al Duhail din Qatar, acolo unde ar urma să încaseze un salariu de 2 milioane de euro pe an fără bonusuri.
„Cred că voi pleca la vară. Îmi doresc să schimb, este normal, sunt angrenat aici, sunt cu echipa, îmi dau viața pe teren până la ultima picătură de sânge. Obiectivul este câștigarea campionatului.
Acesta este visul meu”, a afirmat Florinel Coman, după partida cu Universitatea Craiova, încheiată cu victoria FCSB, scor 2-0.