Gigi Becali a început curățenia la FCSB! N-au prins lotul pentru partida cu UTA, iar patronul FCSB vrea să scape de ei în iarnă
Gigi Becali a început curățenia de iarnă la FCSB, iar trei fotbaliști au deja bagajele făcute.
După ce FCSB a fost umilită în „dubla” cu Silkeborg, scor general 10-0, în grupele Conference League, Gigi Becali a anunțat măsuri radicale.
Gigi Becali a dezvăluit pentru ProSport că va da afară de la FCSB șase jucători, însă doar trei au fost pedepsiți de latifundiarul din Pipera după eșecul cu Silkeborg din grupele Conference League.
Cei trei jucători de la FCSB care se pregătesc de plecare
Marco Dulca, Rachid Bouhenna și Bogdan Rusu nu au prins lotul vicecampioanei României pentru meciul cu UTA Arad din etapa a 14-a din Superliga.
Surprinzător este faptul că Denis Haruț, unul dintre cei mai criticați fotbaliști din lotul lui FCSB după eșecul de pe „Arena Națională” cu Silkeborg, a prins lotul pentru meciul cu UTA Arad, dar este rezervă. Fotbalistul în vârstă de 23 de ani a fost desființat de Gigi Becali la finalul partidei cu gruparea din Danemarca.
Dică a scos un jucător care era zero! El nu era pe nicăieri, era zero! Am fost mai bine după ce a ieșit Haruț. (…) Haruț e un jucător valoros, foarte valoros, doar că nu e un bărbat curajos. Eu am nevoie de bărbați”, a spus Gigi Becali.
Pe lista neagră a lui Gigi Becali mai este Răzvan Oaidă (24 de ani), fotbalistul transferat în iulie 2019 de la FC Botoșani. Mijlocașul central mai a jucat 435 de minute în cele 10 meciuri bifate în Superliga, fără reușită.
Echipa de start aleasă de Nicolae Dică pentru FCSB – UTA Arad
FCSB: Târnovanu – V. Crețu, Dawa, Tamm, Pantea – Cordea, Edjouma, Olaru – Omrani, Compagno, Fl. Coman
Rezerve: A. Vlad – Haruț, I. Stoica, Oct. Popescu, Miculescu, Boboc, Nikolov, Oaidă, Radaslavescu
Antrenor: Nicolae Dică