Cel mai bine plătit fotbalist de la Farul Constanța câștigă de patru ori mai puțin decât Florinel Coman, care are cel mai mare salariu din Superliga. În ciuda faptului că nu sunt recompensați lunar cu sume de speriat, fotbaliștii lui Gică Hagi primesc bonusuri de performanță foarte atractive.
Farul Constanța a reușit impresionanta performanță de a triumfa în Superliga, în ciuda faptului că a avut de departe cel mai mic buget din play-off, doar 4.5 milioane de euro, după cum a dezvăluit președintele Gică Popescu. Spre exemplu, bugetul de la FC Voluntari, formație care a terminat pe locul secund în play-out, a fost de 4.3 milioane de euro, adică aproape cât cel al Farului.
Nici salariile nu sunt de speriat la „malul mării”. Gică Hagi susține că cel mai bine plătit fotbalist al său este recompensat cu suma de 7.000 de euro lunar.
„Noi, în momentul de faţă, plătim 7.000 (n.r. de euro) cel mai mare. Lucrează cu bonusuri. Cu fixul (n.r. salariul fix) doar atât ne-am dus.
Poate anul ăsta o să ne ducem şi mai mult puţin, dar contează bonusurile pentru mine, pentru că jucătorul trebuie să fie motivat să producă”, a declarat Gică Hagi, la Orange Sport.
Florinel Coman, cel mai bine plătit jucător din campionatul României, încasează la FCSB un salariu lunar de 30.000 de euro, adică de peste 4 ori suma prezentată de Gică Hagi.
În ciuda faptului că nu oferă salarii foarte mari, Gică Hagi îi răsplătește pe jucători cu multiple bonusuri de performanță. Aceștia au primă colectivă de meci, dar și primă individuală. De asemenea, la finalul sezonului, în funcție de poziția pe care termină în clasament, fotbaliștii lui Hagi se aleg și cu alte sume consistente.
„Nu pot să-ţi dau fix de la început totul şi după aceea eu să am probleme în partea administrativă. Deci produci, i-ai luat.
Cum iau acum. Au ieşit campioni? Toţi banii care sunt de la locul, de anul trecut, până la locul 1 sunt ai lor.
Performanţa aduce performanţa. Excelezi? Banii vin. Important e să faci performanţă! Are echipa bonus colectiv de victorie, dar şi fiecare jucător în contractul lui… are bonus de meci, de victorie. Deci are dublă primă”, a mai transmis managerul Farului Constanța.
Conform sursei citate, cei de la Farul Constanța vor împărți 500.000 de euro pentru că au cucerit titlul în Superliga.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER