Cel mai controversat transfer al lui Gigi Becali e compătimit de cel care l-a sfătuit să semneze cu FCSB: „Am greșit!”
Iosif Rotariu, fostul mare fotbalist al României și unchiul lui Dorin Rotariu, a vorbit despre situația nepotului său care a intrat pe lista neagră a patronului de la FCSB, Gigi Becali.
Extrema dreapta în vârstă de 28 de ani a jucat doar cinci meciuri pentru FCSB în acest sezon din Superliga.
Iosif Rotariu regretă că l-a sfătuit pe Dorin Rotariu să semneze cu FCSB
Gigi Becali a declarat public că nu se va mai baza pe Dorin Rotariu după revenirea din vacanța de iarnă. Fotbalistul nici măcar nu a fost luat în lotul pentru cantonamentul din Antalya.
Dorin Rotariu mai are totuși contract cu FCSB doar până în vară și fotbalistul nu ar vrea să plece până atunci de la gruparea roș-albastră.
Iosif Rotariu și-a exprimat regretul pentru situația în care a ajuns nepotul său, după ce chiar el l-a sfătuit să aleagă FCSB. Avea însă toate motivele, fiind dorit de către echipa de pe primul loc din Superliga.
„Sunt puţin surprins de faptul că Dorin a fost luat în vizor de FCSB, că e în vizorul patronului. Tot timpul se vorbeşte negativ despre el, ceea ce nu mi se pare corect.
Eu îl ştiu foarte bine, e un jucător care la 28 de ani încă îşi doreşte să joace la echipa naţională, are un istoric bun. Gândiţi-vă că a jucat aproape şase ani în străinătate la echipe importante, precum Brugge, şi a fost tot timpul apreciat.
Atunci când a semnat cu FCSB, eu l-am sfătuit să facă acest pas, pentru că era normal, era echipa de pe primul loc, echipa cea mai galonată, dar se pare că am greşit că i-am dat acest sfat la cum au evoluat lucrurile ulterior.
Cred că el nu a fost bine integrat în echipă, nu i s-a mai dat a doua şansă. Ar fi trebuit să i se acorde această şansă, putea fi luat în cantonament. Mă doare şi pe mine când văd că se aruncă atâtea cuvinte negative la adresa lui, pe care nu cred că le merită.
Vă spun un lucru. Nu vrea să intru în polemică în clipa de faţă cu nimeni. El nu a venit la FCSB pentru bani. Dacă voia bani, pleca în altă parte, semna cu altă echipă. Putea pleca în străinătate”, a spus Iosif Rotariu, potrivit Orange Sport.