„Cel mai fericit Rege”! Gică Hagi surpinde după victoria cu FC Voluntari: „Dacă am avea și bani, am fi departe”

Farul a câștigat meciul din cadrul etapei cu numărul 6 din Superliga Românei, contra celor de la FC Voluntari, scor 2-1.

Datorită acestei victorii, echipa de la malul mării a ajuns pe primul loc în clasament, cu 12 puncte și un golaveraj de +4.

La finalul partidei, Gică Hagi s-a declarat extrem de fericit pentru că echipa sa a reușit victoria și pentru primul loc ocupat.

„Cel mai fericit Rege”! Gică Hagi surpinde după victoria cu FC Voluntari: „Dacă am avea și bani, am fi departe”

Bucuria lui Gică Hagi a fost adusă de către golul superb al lui Denis Alibec și de către penalty-ul perfect executat de către Ionuț Larie.

„Regele” s-a declarat „cel mai fericit din România”, însă situația financiară a clubului îi dă de gândit acestuia.

„Cred că avem o echipă talentată, meritul este al jucătorilor, care au făcut o echipă foarte bună. Provocarea noastră, a staff-ului, este să aducem jucătorii într-o stare fizică foarte bună.

O victorie de moral, o victorie frumoasă, care ne unește mai mult. Chiar putem să facem o figură frumoasă! Am vrut să fim pe primul loc, am schimbat lucrurile la pauză.

Nu contează cum începi, contează cum termini, asta e filozofia mea în fotbal. Supărat? Sunt cel mai fericit din România!

Clubul nostru nu are bani, să nu uitați lucrul ăsta. Dacă am avea și bani, am fi departe! Din păcate, suntem obligați să luăm jucători care nu sunt în formă. Nu avem niciun leu pentru achiziții! Factorul economic e fundamental.

Suntem la începutul proiectului, sper ca toată lumea să vină. Vorbim de Dobrogea, o regiune foarte mare. Sper să vină stadionul cât mai repede. Echipa trebuie să se bată la titlu”, a spus Gică Hagi.

Publicat: 22 08. 2022, 22:44
Actualizat: 22 08. 2022, 23:04