Cel mai scump transfer al verii din Superliga vine rezervă la FCSB?! Doi foști jucători ai „roș-albaștrilor” sunt sceptici în privința lui David Miculescu: „Să-l scoți pe Cordea e păcat!” / „Ar fi o variantă bună să intre de pe bancă”
David Miculescu a fost prezentat oficial la FCSB în cursul zilei de luni, însă transferul tânărului atacant este privit cu scepticism de către doi foști fotbaliști ai vicecampioanei.
Ciprian Marica, retras din fotbal în 2016, chiar după o scurtă experiență la clubul patronat de Gigi Becali, nu îl vede pe Miculescu titular pe postul său, în banda dreaptă a atacului, din cauza lui Andrei Cordea.
Mijlocașul venit de la Academica Clinceni este unul dintre puținii fotbaliști ai lui Nicolae Dică care se află într-o formă bună în acest debut de sezon, iar fostul internațional consideră că ar fi o decizie aberantă scoaterea din echipă a lui Cordea pentru a-i face loc jucătorului venit de la UTA.
Cel mai scump transfer al verii din Superliga vine rezervă la FCSB?! Doi foști jucători ai „roș-albaștrilor” sunt sceptici în privința lui David Miculescu: „Să-l scoți pe Cordea e păcat!” / „Ar fi o variantă bună să intre de pe bancă”
Astfel, Marica a explicat că singura variantă pentru Miculescu ar fi să joace vârf de atac, însă aceasta nu ar fi cea mai bună soluție, fotbalistul nefiind obișnuit să joace pe acel post. Mai mult, pentru a acoperi poziția de atacant, FCSB l-a adus și pe Bogdan Rusu, de la CS Mioveni.
„L-am văzut pe Cordea într-o formă excelentă, de multe ori și-a depășit adversarul direct, e un jucător în formă, eu așa îl văd, mie mi-a plăcut. Apoi, în partea cealaltă e căpitanul echipei, greu de crezut că-l va înlocui. Iar Miculescu nu e atacant! Să-l iei pe Miculescu și să-l bagi vârf de atac… acolo ar fi loc, unde sunt Stoica și Mamut, care sunt șterși. Mai ușor e să vii cu fața la poartă, el are un șut bun, are execuții și nu l-am văzut să stea prea mult să protejeze, să fie cu om în spate. Nu l-am văzut jucând acolo.
Acolo e singurul loc în care l-aș vedea să joace la FCSB astăzi (n.r – vârf de atac). Să-l scoți pe Cordea de acolo, aflat într-o formă bună, doar pentru că vine Miculescu și ai dat o sumă de mare bani, ar fi păcat. Pe Coman vrei să-l crești, să-i dai șanse și să-l vinzi și pe el. Nu-l văd jucând altundeva pe Miculescu decât vârf de atac”, a spus Ciprian Marica, la PRO Arena.
Alex Bourceanu îl „recomandă” pe banca de rezerve, pentru început
Fostul căpitan al ultimei generații a „roș-albaștrilor” care reușea să cucerească titlul în România, Alex Bourceanu, este și el de părere că Miculescu va avea nevoie de o perioadă de adaptare la noua sa echipă și îl vede pe atacant o soluție pentru banca vicecampioanei, una foarte subțire la ultimele jocuri.
„E clar că Miculescu are nevoie de o perioadă de adaptare. Merge la o echipă mare, va fi pus în dificultate. Să joace și o altă poziție ar fi o altă dificultate. În momentul ăsta, probabil că este o variantă foarte bună pentru a intra de pe banca de rezerve. E un lucru normal pentru majoritatea jucătorilor să aibă o perioadă în care nu joacă 90 de minute. La UTA nu a jucat din trei în trei zile, aici va juca.
Coman va trebuie odihnit în anumite momente, ar fi un risc de accidentare pentru el. Cu siguranță va fi loc pentru Miculescu pentru că lotul de la FCSB nu e foarte numeros. Când echipa nu va reuși să creeze ocazii, va putea fi folosit. Vârf împins nu l-am văzut niciodată. El joacă bine când vine cu fața la poartă. Nu știm cum ar reacționa la centrările din lateral, e de văzut. Nu știu pentru ce poziție a fost adus”, a declarat Bourceanu, pentru sursa citată.